(video) Printre rânduri. Maria Ivanov, despre tranziția de la povești la poezie, viața la Iași și revista „TIMPUL”

Maria a început să scrie încă în copilărie, din dorința de a-și face cât mai mulți prieteni. Prin textele pe care le scria inventa prieteni pentru ea sau pentru personajele sale. „Când scriam, mă simțeam foarte bine. Și o făceam cu o ușurință surprinzătoare. Scrisul era un joc al copilăriei mele. Nu mă gândeam pe atunci să devin vreodată scriitoare. Eu avem impresia că scriitorii sunt de ordinul zeilor – că ei nu mai există.”

„Poezia mea e despre viață. E despre mine. Despre cunoașterea de sine”

Maria a început de la scrierea poveștilor, iar câteva pe care și le amintește sunt „Povestea iepurilor”, „Ana și păpușa”, „Prietenia”. „Le aduceam la lecțiile de limba română și le citeam profesoarei sau colegilor mei în pauza mare. Era foarte important pentru mine să fie auzite și apreciate acele texte. Le mai am și acum, scrise de mână, într-o mapă albastră cu folii.”

Pe lângă povești, a început să scrie poezii și cântece: despre 8 Martie, despre Anul Nou, despre mamă, despre școală și despre fratele său, care de mic a fost subiect de poezie pentru ea.

„Desigur că, pe măsură ce mă maturizam, subiectele se maturizau și ele. Am avut o perioadă în care nu am scris poezie. Am scris proză, cronică de carte. Iar când am prins firul poeziei contemporane, pe care, recunosc, inițial nu o puteam accepta, pentru că mă blocasem undeva la Blaga, am început a scrie altfel. Poezia mea e una narativă. Încă nu sunt suficient de maturizată intelectual, și nu știu dacă voi fi vreodată, pentru a putea expune în poezie gânduri filosofice universal valabile. Poezia mea e despre viață. E despre mine. Despre cunoașterea de sine. Este despre ceea ce simt și trăiesc zilnic. Sentimente și trăiri care mă construiesc ca om.”

„Nu mă gândeam să debutez în volum”

Întrebată de ce o bună parte dintre poeziile pe care le-a scris și le scrie sunt biografice, Maria Ivanov a spus că își dorește să fie autentică. „În poezia pe care o citesc, scrisă de alți autori, apreciez cel mai mult autenticitatea. Cred că asta am vrut să aduc și eu în poezia mea și de aici vine expunerea trăirilor personale. Apoi, cel mai simplu este să scrii despre ceea ce știi, simți, despre ceea ce ai experimentat.”

Inițial, poeta nu se gândea să debuteze în volum. „Am înțeles acest lucru abia atunci când câteva dintre poemele mele au fost validate în cadrul unui concurs organizat de către Ministerul Culturii. Îmi doream, desigur, și înainte, dar nu aveam suficientă încredere în mine și în poezia pe care o scriam.”

„În prag de publicare, mi se părea că toate [poemele] trebuie rescrise”

Maria Ivanov își amintește că, în anul 2022, pregătea sumarul pentru un nou număr al revistei „TIMPUL din România”, ediția din Republica Moldova, cu Dumitru Crudu. Atunci, Moni Stănilă, redactoră-șefă de la Editura Prut Internațional, l-a invitat pe Dumitru să îi propună câțiva tineri poeți pentru debut. Acesta a recomandat mai mulți membri ai atelierului „Vlad Ioviță”, pe care îl coordonează, printre care și pe Maria.

„Peste câteva luni, am aflat că manuscrisul meu a fost unul dintre cele câștigătoare și am început a lucra foarte serios la închegarea acestuia. Am scris și rescris unele poeme de mai multe ori. Atunci, în prag de publicare, mi se părea că toate trebuie rescrise. Aveam emoții foarte mari. La unele poezii, pe care le consideram cândva bune și reprezentative pentru mine, am renunțat definitiv.

Referitor la titlu, scriitoarea a avut două opțiuni: „Mașa, unde-i mama” și „Bucăți crude”. Dumitru Crudu a fost cel care a ajutat-o să aleagă anume titlul „Totul va fi bine”, care este, de fapt, titlul unui poem din cea de-a doua parte a cărții. „Dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot acest titlu l-aș alege. Deși nimic nu prevestește, deocamdată, un bine definitiv, nici în plan personal, nici în plan mondial, speranța rămâne. În carte se întâmplă la fel. Titlul e unul optimist, nu și textele. Rămân, totuși, o ființă optimistă.”

„Adesea devine subiectul poeziilor mele, pentru că suntem mereu împreună și mă impresionează ce face”

Poeta a mărturisit că „Totul va fi bine” este un volum dedicat fiicei sale, care o surprinde zilnic. „M-a văzut odată plângând. Plâng destul de des, de obicei când ea doarme. Ultima dată când m-a surprins, mi-a spus următoarele. «Mama, ce faci? Plângi? Încetează, altfel plâng și eu. Tu nu trebuie să plângi. Tu nu ești o doamnă, tu ești o mamă. Doar doamnele plâng, mamele – nu». Și imediat m-am simțit mai bine.”

„Mă inspiră nu doar să scriu, ci să cred în bine, să cred în viitor, să cred, pur și simplu. Adesea devine subiectul poeziilor mele, pentru că suntem mereu împreună și mă impresionează ce face, ce spune, cum gândește. Desigur că toți copiii sunt la fel. Toate mamele sunt impresionate de copiii lor. Nu ar fi ceva special sau nou la noi. Cât despre ea, nu scrie poezii, dar compunem împreună povești pornind de la anumite imagini. În fiecare seară, îi citesc câte o poveste, iar după, alegem o imagine din carte în baza căreia alcătuim propria noastră poveste și are niște idei absolut grozave.”

În acest an, Maria a fost onorată cu premiul special pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „Totul va fi bine”. De asemenea, a primit și premiul pentru carte de debut oferit de filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România. „Premiile oferite de aceste două uniuni ale scriitorilor mă onorează foarte mult, desigur, și, în același timp, mă responsabilizează. Mă motivează să continui să scriu și să încerc să o fac tot mai bine și tot mai asumat, să explorez noi teme și subiecte, confirmând astfel creditul care mi-a fost acordat.”

„Adevăratul drag de literatură l-am prins acolo, la facultate”

Maria a urmat studiile la Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.  Acolo a mers pe urmele verișoarei sale, care alesese specializarea română-engleză, iar ea – română-franceză. „Am făcut această alegere, pentru că îmi plăcea enorm limba franceză. Primul meu imbold a fost legat de franceză, apoi de literatură. Pe atunci, franceza și Franța erau punctele mele de atracție. Adevăratul drag de literatură l-am prins acolo, la facultate, grație profesorilor care erau și scriitori de la Bălți, cum ar fi Nicolae Leahu, Margareta Curtescu, Maria Șleahtițchi, Anatol Moraru.

Ulterior, a mers la Iași pentru a urma programul de masterat. Întrebată care au fost motivele ce au stat în spatele acestei decizii, Maria a mărturisit că orașul Chișinău, la fiecare vizită, îi părea un oraș imens, cu oameni grăbiți în toate direcțiile. Era sigură că dacă va rămâne singură în el, se va pierde.

Alta însă a fost impresia pe care i-a lăsat-o Iașiul. În 2013, acum 10 ani, a participat la Colocviul Național Studențesc „Mihai Eminescu”. Atunci a mers pentru prima dată la Iași și tot atunci s-a îndrăgostit iremediabil de acel oraș. A fost dragoste la prima vedere.

„Aveam senzația că am făcut o călătorie în timp. Totul îmi părea diferit: oamenii, caselele, copacii, drumurile… De aceea, după absolvirea facultății, am ales să merg la Iași fără a mă gândi, cel puțin, la Chișinău. Dar opțiunea a venit pe neașteptate.

Eu eram gata să rămân la Bălți. Îmi căutasem de lucru. Primul interviu pe care l-am dat l-am ratat. Am fost refuzată. Motivul – prea timidă, nesociabilă. Eu care sunt întruchiparea sociabilității, de fapt. Dar, așa cum am avut emoții foarte mari, nu știam cum să mă comport la un interviu. Dar tot răul e spre bine. Drept dovadă, am găsit un post de analist IT la Iași. Am depus CV-ul, am trecut cu brio interviul și am fost angajată la Iași.

Tot atunci am depus actele pentru studiile de masterat la UAIC, Facultatea de Litere, specializarea Literatură universală și comparată. Și nu am regretat niciun moment. Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele de până acum.”

Scriitoarea recunoaște că la Iași a prins încredere în sine. Acolo a scris primele recenzii de carte și a vorbit despre cărți de poezie sau proză, pornind de la impresiile personale. „Aveam o viață foarte intensă, cu opt ore la birou, cu program flexibil care îmi permitea să ajung la universitate, sâmbăta aveam cursuri de teatru, făceam și meditații cu copii prin Skype la franceză și le reușeam pe toate. Aveam impresia că timpul trece altfel acolo. Și totul avea un sens pentru mine. Nu aș fi revenit de bunăvoie nicicând.”

Pandemia i-a schimbat însă planurile. În 2020, a fost nevoită să lase acolo tot – cărți, lucruri, visuri – și să se izoleze în satul copilăriei sale. „După, nu m-am mai putut întoarce timp de un an. Nu puteam sta atât de mult timp fără activitate, de aceea am venit la Chișinău, unde mi-am găsit un job foarte bun. Am cunoscut oameni minunați și am înțeles că e foarte bine și la Chișinău.”

Cum a apărut revista „TIMPUL din România” și în Moldova

Revista românească de cultură „TIMPUL” poate fi regăsită și la noi în țară, dar ca producție autohtonă. Maria Ivanov a fost cea care a adus revista și pentru publicul din Moldova.

„Am văzut la un moment dat un interviu cu scriitorul și jurnalistul Mihai Vacariu, în care el spunea că și-ar dori să extindă proiectul «TIMPUL – portal de cultură» în toate țările în care există o diasporă română. L-am contactat pentru a îi propune să creăm o revistă online și la Chișinău. La acea oră, el era deja într-un dialog cu studenții de la USM, dar studenții aveau deja o revistă a lor și amânau momentul creării revistei «TIMPUL USM».

Am decis împreună cu Mihai Vacariu să creăm o revistă online „TIMPUL Chișinău”. Am reușit să adun în jurul acestui portal mulți scriitori importanți și să extind acest proiect în mai multe școli din țară. La moment, există peste 20 de instituții de învățământ care au o revistă online «TIMPUL». În martie 2021 la Iași a avut loc relansarea revistei în format tipărit.

Văzând cât de bine arată revista și cât de frumos și armonios se întâmplă lucrurile la ei, i-am propus lui Mihai Vacariu și Adrianei Nazarciuc, ambii deținători ai mărcii „TIMPUL”, să înființăm și la Chișinău o versiune tipărită a revistei. Având aprobarea lor, am căutat un redactor-șef. Așa am ajuns să-l cunosc pe Dumitru Crudu și să adunăm împreună o echipă redacțională, iar pentru a înlătura confuzia cu «TIMPUL» existent la noi, cotidianul, am decis să intitulăm revista «TIMPUL din România», ediția din Republica Moldova. Iar azi suntem deja la al 30-lea număr. E o bucurie. O victorie.”

„Promovarea culturii este extrem de importantă”

Întrebată cât de apreciată este cultura printre oamenii de la noi din țară, Maria a răspuns că, de cele mai multe ori, cultura este lăsată pe planul secund. Cu toate acestea, este de părere că acest domeniu este foarte important, deoarece ne definește ca neam.

„Am auzit nu o dată zicându-se că statul are probleme mai importante de rezolvat decât problemele din domeniul culturii. Noi însă, cei de la revistă, și nu doar noi, cu siguranță, avem o altă viziune – cultura este cea care ne definește ca neam. Prin urmare, promovarea culturii este extrem de importantă. Există oameni care înțeleg acest lucru; există însă oameni care nu înțeleg. E firesc. Noi nu-i putem convinge pe toți de contrariul, dar atâta timp cât există câțiva oameni care apreciază cultura, revista noastră își are locul sub soare.”

„La Chișinău, cultura este foarte bine promovată”

Cu toate acestea, scriitoarea este de părere că oamenii, în special tinerii, sunt interesați de sfera culturală. „De câte ori am fost la spectacol, mereu sălile erau pline. La Chișinău, cultura este foarte bine promovată. Au loc săptămânal, poate chiar zilnic, evenimente culturale la care sunt invitați și elevii. Există și o serie de festivaluri care le permite să interacționeze destul de des cu reprezentanți ai diferitelor ramuri ale culturii, atât din Republica Moldova, cât și din alte țări. Se organizează lansări de carte și întâlniri cu scriitorii la librării și biblioteci.

Însă alta este situația în orașele mai mici și în satele Moldovei. Copiii și adolescenții nu au acces la atât de multe evenimente. În acest sens, din martie 2023, împreună cu Dumitru Crudu, Mihai Vacariu, Adriana Nazarciuc și Alexandru Machedon am lansat proiectul #eTIMPUL pentru Carte. Acest proiect presupune organizare de întâlniri cu scriitori din diferite generații în instituțiile de învățământ din Moldova, în special din afara Chișinăului, organizare de ateliere de scriere creativă, donație de carte și creare de reviste online, unde elevii vor fi invitați să își scrie impresiile de lectură. Ne propunem să creăm o comunitate de tineri cititori din toată țara în jurul revistei și să organizăm, ulterior, noi revederi cu ei. Acesta este felul în care revista «TIMPUL din România» își propune să contribuie la promovarea cititului, la promovarea culturii în general, în rândul tinerilor. Apoi, oferim, desigur, spațiu pentru textele tinerilor în revista tipărită.”

Actualmente, revista a reușit în jumătate de an să adune 107 abonați la Poșta Moldovei și să vândă 400 de exemplare pe lună. Alte 700 de exemplare sunt donate lunar bibliotecilor, librăriilor, care sunt repartizate ulterior elevilor. Există și o versiune online a revistei – moldova.revistatimpul.ro, o pagină de Facebook – Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Moldova – și un cont de Instagram – moldova.revistatimpul.ro.

„Pentru a scrie, este nevoie de multă dăruire actului creativ, este nevoie de muncă și perseverență”

Am întrebat-o pe Maria Ivanov dacă oricine poate să scrie, iar ea a răspuns că „poate scrie cel care are ce spune și știe cum să o spună”. Este de părere că nu oricine poate scrie, chiar dacă în fiecare dintre noi trăiește zilnic o poezie.

„Nu cred că doar în talent stă miza. Presupun că cei care scriu trebuie să fie, mai întâi de toate, niște cititori foarte buni. Apoi, pentru a scrie, este nevoie de multă dăruire actului creativ, este nevoie de muncă și perseverență și, desigur, de o doză de talent, deși, în cazul poeziei, cred că talentul rezidă în sensibilitate. În afara acuității simțurilor este imposibil actul de creație.”

Despre poezia autohtonă contemporană scriitoarea simte că este cea în care se regăsește cel mai mult. „Este o poezie care are în centru aceleași teme ancestrale, doar că abordate prin prisma realității imediate. E tot despre iubire, trădare, despre relația dintre copii și părinți, despre dureri și doruri tăcute, despre nou și vechi, e despre noi toți.”

Sunt, întâi de toate, mama Alexandrei. Apoi, o femeie de 30 de ani care își promite în fiecare seară că a doua zi se va trezi mai devreme și va munci mai mult, dar, de fiecare dată, amână alarma, astfel încât a ajuns să nu se mai ia în serios. Iubesc să îmi încep diminețile cu covrigii sau croissantele cu ciocolată de la „Mămuca”, o cafea și cu lectura unor poezii. Mă mint și îmi mint fratele, cumnata, prietenii că „de luni” nu mai mănânc dulce. Nu pot, pentru că am două mari pasiuni – cărțile și ciocolata.

De trei ani, sunt directoare executivă a revistei „TIMPUL din România”, ediția din Republica Moldova și țin enorm la acest proiect și la oamenii adunați în jurul revistei. Sunt o poetă pentru care literatura este un fel de a fi. Atât cea citită, cât și cea scrisă. La 30 de ani, nu aș schimba nimic din viața mea. Îi sunt recunoscătoare vieții pentru tot ce mi-a fost dat să trăiesc până acum.