Bacalaureatul la limba și literatură română este format din 12 itemi. Printre aceștia apare în variante reinterpretate și exerciții ce presupun extragerea din text, comentarea sau raportarea la o figură de stil. Vezi mai jos clasificarea acestora, dar și structura unui comentariu.
Figurile de stil reprezintă procedeele prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția gramaticală uzuală. Această modificare este percepută ca o deviere de la semnificația obișnuită prin atribuirea unui mesaj indirect. Utilizarea figurilor de stil are drept scop accentuarea valorii stilistice prin care sunt exprimate sentimentele și ideile, într-o manieră artistică.
# Antiteza – figura de stil care are la bază contrastul dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii.
Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; („Înger și demon”, Mihai Eminescu)
# Oximoron – figura de stil care combină doi termeni contradictorii, la nivel de sintagmă.
Suferință tu, dureros de dulce… („Odă (în metru antic)”, Mihai Eminescu)
# Epitet – figura de stil care atribuie unul sau mai multe calificative figurative unui substantiv sau verb.
Zborul bufniței e cald și-i moale. („Cetate în noapte”, Lucian Blaga)
# Metafora – figura de stil care prezintă ca identici doi termeni distincți, realizând între aceștia un transfer de trăsături semantice (comparație subînțeleasă).
Lună tu, stăpân-a mării… („Scrisoarea I”, Mihai Eminescu)
# Comparația – figură de stil constând în compararea a două obiecte, ființe, fenomene etc. în scopul concretizării termenului comparat și pentru a da claritate, expresivitate limbajului.
Și e liniște pe dealuri / Ca într-o mănăstire arsă („În miezul verii”, George Coșbuc)
# Personificarea – figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor, fenomenelor naturale însușiri omenești.
Codrule cu râuri line… / Tot mereu întinerești („Revedere”, Mihai Eminescu)
# Alegoria – figura de stil care constă în descrierea unei calități sau a unui defect omenesc prin intermediul lumii animale (reprezentativ pentru fabulă).
Din oameni iarăși sunt la soartă în favor, / Pentru că-n două labe știu a-umbla ușor / Și fac apporte / Când pot. („Doi câini”, Alexandru Donici)
# Repetiția – procedeu sintactico-stilistic care constă în folosirea repetată a aceluiași cuvânt sau grup de cuvinte.
O, rămâi, rămâi la mine („O, rămâi…”, Mihai Eminescu)
# Anafora – procedeu constând în repetarea aceluiași cuvânt (grup de cuvinte) la începutul mai multor părți de fraze/versuri.
De ce m-ați dus de lângă voi, / De ce m-ați dus de-acasă? („Bătrâni”, Octavian Goga)
# Epifora – figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârșitul mai multor fraze/versuri.
Când te doresc eu cânt încet-încet: / Plec capul la pământ încet-încet („În liră-mi geme și suspin-un cânt”, Mihai Eminescu)
# Enumerația – figură de stil care constă în înșiruirea ordinară a unor termeni cu sensuri apropiate pentru accentuarea ideii exprimate.
Căci eu iubesc / și ochi și flori și buze și morminte („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, Lucian Blaga)
# Gradația – figură de stil constând în înlănțuirea mai multor cuvinte sau expresii conform importanței, puterii sau expresivității. Gradația este de două tipuri:
— ascendentă (în creștere): Fulger negru… trăsnet lung („Acceleratorul”, George Topârceanu);
— descendentă (în descreștere): Acum e cât corbul de mare / Cât pumnul abia, cât albina („Pierde-vară”, George Coșbuc).
# Hiperbola – figură de stil constând în folosirea unor expresii și imagini exagerate pentru a reda mai plastic ideea și a impresiona mai puternic.
Și vorba-i tunet, răsufletul ger („Pașa Hassan”, George Coșbuc)
# Chiasm – figură de stil care constă în reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte sau expresii.
Ca visul unei umbre și umbra unui vis („Despărțire”, Mihai Eminescu)
# Sinecdoca – figură de stil care constă în înlocuirea sensului general cu cel particular.
Intrase sabie în țară… = intrase toată oastea, nu doar sabia („E mult de-atunci”, Șt. O. Iosif)
# Metonimia – figură de stil constând în exprimarea unei particularități, reprezentative pentru restul, de același tip.
Bate vântul frunza-n dungă = referință la toate frunzele, nu doar la una („Ce te legeni?…”, Mihai Eminescu)
# Invocație – figură de stil ce constă într-o formulă de adresare (către un substantiv la cazul vocativ) înainte sau nu de o interjecție.
Cobori în jos, Luceafăr blând („Luceafărul”, Mihai Eminescu)
# Interogația retorică – figură de stil ce constă în adresarea unei întrebări, nu pentru a obține un răspuns, ci pentru a comunica o idee sau o atitudine.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas? („De-abia plecaseși”, Tudor Arghezi)
# Exclamația retorică – procedeu artistic prin care se exprimă sentimente și gânduri complexe, la o intensitate aparte.
Lumina ce largă e! / Albastrul ce crud! („Zi de septemvrie”, Lucian Blaga)
Un exercițiu a cărui sarcină e alcătuită în baza analizării unei figuri de stil conține, la rândul său, și un tipar specific de formulare a răspunsului. Astfel, comentarea unei figuri de stil, a sugestiei și a interpretării semnificației ar trebui să se ghideze după următorul algoritm:
- denumirea figurii de stil;
- exemplificarea figurii de stil;
- scrierea structurii lexicale a figurii de stil (opțional);
- interpretarea sugestiei figurii de stil;
- menționarea stării de spirit a eului liric (în formă substantivizată);
- precizarea imaginii artistice prin care se realizează figura de stil (imagine: vizuală, auditivă, tactilă, statică, dinamică, cromatică, olfactivă).
Mai multe teste de bac pentru exersare găsiți pe site-ul https://ance.gov.md.
