Republica Moldova, reprezentată de directoarea generală a Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Silvia Zagoreanu, a aderat la Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.). Decizia a fost adoptată în cadrul unei ședințe a Biroului de conducere I.G.F., desfășurată pe 18 noiembrie în Italia, la San Giovanii Rotondo, unde se află unul dintre sediile oficiale ale organizației.
Evenimentul, în cadrul căruia Silvia Zagoreanu a vorbit celor prezenţi despre valorile tradiționale din Republica Moldova, a întrunit reprezentanți din Italia, Franța, Croația, Turcia, România și Israel, cu funcții importante în Birou, care au votat unanim aderarea Republicii Moldova la I.G.F.
Astfel, această realizare va permite promovarea tradițiilor și obiceiurilor noastre populare, a interpreților vocali și instrumentiști, a ansamblurilor folclorice și a grupurilor de dansatori la nivel mondial. Totodată, prin colaborarea cu I.G.F., cetățenii Republicii Moldova vor putea interacționa cu alte culturi rămânând în țară, întrucât artiștii din alte state vor fi invitați mai des la evenimentele culturale desfășurate la noi acasă.


Uniunea Mondială de Folclor a fost fondată în anul 1949. Actualul președinte este prof. dr. Dorel Cosma, jurnalist, scriitor, director de televiziune, realizator de emisiuni de folclor, care conduce această organizație timp de 12 ani.
Festivalurile de folclor sub egida I.G.F. se desfășoară în peste 50 de țări, membre ale organizației. Una dintre activitățile de anvergură organizate este Gala premiilor Ex OSCAR, care are loc anual în una din țările selectate de Biroul de conducere.
Următorul punct de întâlnire va fi Satu Mare, România, în perioada 24-26 noiembrie 2023, la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor „Rozmarin în colțu’ mesii”, unde Silvia Zagoreanu va fi prezentă în calitate de membră a juriului, iar interpretul Robert Damian va participa la concurs.