Pe 29 noiembrie, ora 15.30, ARTICO vă invită să experimentați profesia de muzeolog și să explorați fascinanta lume a muzeului Universității de Stat din Moldova. Activitatea este organizată în cadrul proiectului „Cariera Mea” și este destinată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, care sunt curioși să descopere cum funcționează muzeele și în ce constă profesia de specialist în muzeologie.
Pentru început, este important să cunoașteți că un muzeolog este acel specialist care se ocupă cu cercetarea, conservarea și expunerea obiectelor de patrimoniu cultural în cadrul muzeelor. Acesta joacă un rol crucial în păstrarea și transmiterea istoriei și culturii prin intermediul exponatelor și expozițiilor.
În ceea ce privește instituția culturală care va fi explorată, toate exponatele acesteia provin din donaţii. Cea mai mare colecţie a fost oferită de UNESCO şi cuprinde peste 100 de păsări din Antarctida.
În cadrul activității, participanții vor putea admira peşti piranha, scheletul unei balene albastre de 28 metri, maxilarul unui caşalot, o scoică-gigant, calmari, sepia, caracatiţe, pinguini, broaşte ţestoase, un pui de rechin gigantic, un pui nou născut de balenă, un schelet de orcă ucigătoare, animale de stepă, şerpi şi o mulţime de specii de păsări.
Totodată, aceștia vor avea oportunitatea de a învăța despre procesul de conservare, catalogare și expunere a exponatelor, precum și de a descoperi poveștile interesante din spatele obiectelor de patrimoniu.
Activitatea se va desfășura la Universitatea de Stat din Moldova, strada Alexei Mateevici 60. Pentru a putea participa, trebuie să vă înregistrați aici.
