CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI
Republica Moldova
Denumirea subproiectului Resurse modernizate pentru programele de studii ale tehnologiilor chimice, farmaceutice şi cosmetice (TehFarmCosm)
Nr. Acord de subfinanțare: Nr. MD-MOED-6542-ASF-U-11 din 24 octombrie 2022
Nr. Referinţă: MD-STATEUNI-354233-CS-INDV
Titlul sarcinii: Revizuirea și actualizarea planurilor de învățământ la programul de licență Tehnologia Chimică Industrială
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 – decembrie 2025.
În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, Universitatea de Stat din Moldova a obținut finanțare pentru subproiectul ”Resurse modernizate pentru programele de studii ale tehnologiilor chimice, farmaceutice şi cosmetice” (TehFarmCosm), a semnat contract de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.
Subproiectul ”Resurse modernizate pentru programele de studii ale tehnologiilor chimice, farmaceutice şi cosmetice” (TehFarmCosm), propus de Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Proiectului „ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR DIN MOLDOVA” (PÎSM), Programul de Îmbunătățire a Învățământului Superior (PÎÎS) se înscrie în obiectivele Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării, de suport suplimentar pentru pregătirea specialiștilor în domeniul ingineresc prin conlucrare mai bună instituției de învățământ superior cu cerințele pieței forței de muncă, precum şi să creeze mecanisme care să sporească șansele de angajare ale absolvenților instituțiilor de învățământ superior pe piața muncii națională și internațională.
Obiectivul general al subproiectului constă în asigurarea sustenabilităţii studiilor universitare, la ambele cicluri, la domeniul Inginerie şi activități inginereşti oferite de Universitatea de Stat din Moldova.
Subproiectul propus este orientat spre atingerea a următoarelor obiective specifice după cum urmează:
1. Creşterea calităţii serviciilor educaţionale prin modernizarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a programelor de la domeniul Inginerie şi activități inginereşti;
2. Îmbunătăţirea competitivităţii programelor prin dezvoltarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice în centre universitare internaţionale ce realizează proces formativ similar;
3. Creşterea numărului de aplicanţi pentru ambele cicluri de studii la programele domeniului;
4. Consolidarea cooperării cu angajatorii pentru a creşte capacitatea de absorbţie a absolvenţilor programelor de piaţa muncii.
Serviciile de consultanță includ elaborarea recomandărilor privind actualizarea planului de învățământ (PÎ) la programul de licență Tehnologia Chimică Industrială, domeniul de formare profesională 0711 Inginerie chimică și procese.
Timpul alocat pentru realizarea sarcinii este de 60 de zile calendaristice, cu data estimativă de începere a activităților din 05 decembrie 2023.
Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsite pe următorul site web: https://usm.md/?p=24483
Universitatea de Stat din Moldova invită consultanții eligibili („Consultanți”) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de revizuire și actualizare a planului de învățământ (PÎ) la programul de licență Tehnologia Chimică Industrială.
Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru a presta Serviciile de consultanță de revizuirea și actualizarea planului de învățământ (PÎ) la program de licență Tehnologia Chimică Industrială.
Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:
- Studii superioare în domeniul: Chimie/ Inginerie Chimică și Procese sau domenii conexe;
- Experiență de activitate în domeniul: Chimie/ Inginerie Chimică și Procese sau domenii conexe (chimist, inginer chimist, specialist în domeniul chimiei și tehnologiei chimice, inspector chimist, specialist în domeniul calității, cercetător științific, etc.), nu mai puțin de 5 ani;
- Experiență în activitatea didactică/ghidare în practică/conducerea tezelor de licență/master/comisiilor de susținere a examenului de licență sau susținerea tezelor de master, nu mai puțin de 2 ani;
- Experiență practică și/sau managerială (organizarea și realizarea activităților în laboratoare specializate și/sau pe fluxul de producere, șef laborator, șef secție de producere, etc.) în domeniul Chimie/ Inginerie Chimică și Procese sau domenii conexe, nu mai puțin de 3 ani;
- Deține titlu științific și/sau exercită funcția managerială;
- Cunoaște cerințe ale posturilor de muncă pentru absolvenții programului Tehnologia Chimică Industrială;
- Cunoștințe excelente de limbă română (atât scrisă cât și vorbită) și una din limbi de circulație internațională la nivel de percepție și traducere a textului din domeniu;
- Experiență cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.)
Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF” iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile publice”), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.
Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda „Selecția competitivă deschisă a consultanților individuali” prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru 8.00-16.00, str. A. Mateevici, 60, blocul 4, of. 321, Chișinău, Republica Moldova; tel. +373 022 244 355, email: [email protected].
Cererile ar trebui să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV și scrisori de recomandare aferente, dacă există.
Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, sau prin poștă, sau prin fax, sau prin e-mail) până la data de: 01.12.2023, ora 12:00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.
Adresa: str. A. Mateevici, 60, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, Republica Moldova
Tel/fax: +373 022 244 355
E-mail: [email protected]