Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat că Comisia Europeană (CE) a recomandat oficial țărilor membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE. De asemenea, Comisia a recomandat Consiliului să adopte cadrele de negociere odată ce Moldova va adopta anumite măsuri cheie. Progresele Moldovei în vederea acestor măsuri vor fi raportate Consiliului UE până în martie 2024.
CE a recomandat țărilor UE să înceapă și negocierile de aderare cu Ucraina, iar Georgiei i-a acordat statutul de țară candidată.
Moldova has undertaken significant reforms, despite constant destabilisation efforts against its democracy.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 8, 2023
The Commission recommends that the Council opens accession negotiations.
„Moldova a progresat constant în îndeplinirea celor nouă pași prevăzuți în cererea sa de aderare, inclusiv reforme în domeniul justiției, anticorupție și administrației publice. Recomandăm ca Consiliul UE să deschidă negocierile de aderare cu Moldova”, a
Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023.
În acest articol puteți vedea care sunt cei nouă pași pe care Moldova a trebuit să-i îndeplinească până în această vară pentru a deschide negocierile de aderare cu UE.
Amintim că Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 4 martie 2022, iar pe 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a țării și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.