Luna noiembrie a adus cu ea și o paletă diversificată de evenimente și momente interesante. În același timp, noiembrie ne bucură încă cu temperaturi ridicate pentru această perioadă, ceea ce devine un motiv în plus de a nu sta în casă. În acest articol, am adunat cinci evenimente care vor avea loc marți, 7 noiembrie, și la care să îți sugerăm să petreci timpul după școală, universitate sau muncă.
Lansarea nr. 30 al revistei „Timpul”
Lansarea numărului 30 al revistei „Timpul” va avea loc mâine, 7 noiembrie, la ora 18.00, la Biblioteca B.P. Hasdeu (str. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 148).
În cadrul evenimentului va fi prezentat conținutul celui mai recent număr, se vor recita poeziile publicate în revistă la rubrica „Poezie”, se vor pune în discuție unele subiecte abordate în această ediție.
De asemenea, va fi prezentată și o expoziție de fotografii realizate de Ștefan Susai. Surpriza serii va fi oferită de interpreta Anna Gulko.
Intrarea este liberă.

Sursă foto: Fcaebook/Revista Timpul din România, ediția din RM
Spectacolul „Hydraos”
Începând cu ora 18.30, la Teatrul Fără Nume (str. Sfatul Țării, numărul 18), va fi pus în scenă spectacolul „Hydraos” de Editta Braun.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta 14+, iar durata acestuia este de 70 de minute.

Sursă foto: Facebook/Teatrul Fără Nume
Spectacolul „ZACS”
O comedie grotească cu situații diverse și pline de umor. O mireasă care așteaptă și un mire care nu vine. Spectacolul este o reflecție a societății anilor ‘90 cu reverberații în actualitate.
Evenimentul va avea loc mâine, 7 noiembrie, la Teatrul Geneza Art din Chișinău. Piesa de teatru începe la ora 19.00. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate de aici. Prețul acestora este de 300 de lei.

Sursă: Facebook/Teatrul Geneza Art
Spectacolul „Micul Prinț”
Începând cu ora 19.00, la teatrul Odeon (str. Mihai Eminescu, nr. 55), va avea loc spectacolul „Micul Prinț – Spectacol pentru oameni mari”.
Spectacolul reprezintă o montare minimalistă, pentru oameni mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii.

Sursă foto: afisha.md
Expoziția „100 CELE MAI BUNE AFIŞE 22”
Concursul pentru cele mai bune 100 de afișe reprezintă cea mai importantă competiție în domeniul designului de afiș din spațiul germanofon. Cele mai bune 100 de afișe sunt selectate în cele din urmă și prezentate în cadrul unei expoziții anuale. Selecția oferă o perspectivă asupra culturii actuale și arată diferitele abordări și stiluri ale artiștilor și designerilor. De la mesaje politice la evenimente culturale și până la reprezentări de produse, afișele acoperă o gamă largă de subiecte.
Expoziția poate fi vizitată până pe 26 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, situat pe strada 31 August 1989, numărul 121 A din Chișinău.

Sursă: fest.md
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.