Pe parcursul zilei de astăzi, 6 noiembrie, toate instituțiile preșcolare din capitală vor fi conectate la sura centrală de încălzire. Totodată, de săptămâna trecură, de agent termic beneficiază 59 de grădinițe din sectoarele Centru, Ciocana și Botanica.
O informație în acest sens, a fost prezentată luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de șefa adjunctă a Direcției generale educație tineret și sport, Viorica Negrei.
Potrivit responsabilei, odată cu revenirea elevilor din vacanța de toamnă, treptat vor fi conectate la agentul termic toate instituțiile de învățământ din ciclul primar și secundar.
De asemenea, cele 54 de instituții municipale din sfera socială și medicală sunt pregătite în proporție de 100 % pentru a primi agentul termic. Conectarea la sursa centralizată de căldură va avea loc odată cu schimbarea valorilor termice de afară.
După cum a informat șefa adjunctă a Direcției generale asistență medicală și socială, Marina Buga, în instituțiile medicale pentru copii mici temperatura aerului din încăperi este monitorizată, iar la necesitate sunt conectate surse alternative de încălzire.
În context, viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a menționat că managerii de instituții pot solicita la necesitate livrarea agentului termic, pentru a evita disconfortul termic al beneficiarilor. Totodată, infrastructura blocurilor de locuințe din oraș este pregătită pentru primirea serviciului menționat.
Sezonul de încălzire începe atunci când locuitorii orașului se confruntă cu disconfort termic atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10 ˚C.