UTM lansează un program inovator de recalificare profesională în domeniul alimentare cu apă și canalizare

r-1

Universitatea Tehnică a Moldovei a marcat o etapă importantă în domeniul dezvoltării profesionale prin lansarea la Facultatea Urbanism și Arhitectură a programului de recalificare în domeniul alimentării cu apă și canalizare. Această inițiativă marchează un moment remarcabil pentru UTM și aduce o contribuție semnificativă pentru domeniul vizat.

Lansarea festivă a programului a întrunit oficiali din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și reprezentanți ai Băncii Mondiale. Ana MARDARE, secretară de stat în dezvoltarea dezvoltării regionale, a evidențiat rolul esențial al programului, menționând că asigurarea cu apă și canalizare constituie un pas semnificativ pentru consolidarea capacităților în domeniu și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Smita MISRA, expertă a Băncii Mondiale, a subliniat importanța infrastructurii, dar și a pregătirii profesionale adecvate pentru a gestiona aceste resurse vitale. D-sa a încurajat femeile și fetele din Republica Moldova să adere la acest program pentru a contribui la o gestionare eficientă a sectorului de apă și sanitație.

De asemenea, conf. univ., dr. Olga HAREA, decana Facultății Urbanism și Arhitectură a UTM, a subliniat importanța și necesitatea programului într-un context în care domeniul se confruntă cu o criză acută de ingineri, subliniind că această inițiativă deschide uși pentru tinerii dornici să se implice într-un sector vital pentru comunitate. Cu profesori bine pregătiți, acest program concentrat pe nevoile practice oferă perspective noi pentru dezvoltarea durabilă a sectorului de alimentare cu apă și canalizare în Republica Moldova.

Programul de instruire a atras 50 de angajați ai companiilor din domeniul apei și canalizării, oferindu-le oportunități de studii, în funcție de nivelul de studii anterior. Aceasta va permite participanților să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile pentru a executa cu profesionalism sarcinile din domeniul alimentare cu apă și canalizare.

Obiectivul principal al Programului este să ofere participanților un ansamblu integrat de cunoștințe și abilități, pregătindu-i să-și exercite cu profesionalism sarcinile profesionale în domeniul exploatării Sistemelor de Alimentare cu Apă și de Canalizare. Programul are un curriculum cuprinzător, acoperind atât discipline fundamentale, cât și specializări necesare specialiștilor din domeniul tehnic.

Implementarea acestui Program este parte a proiectului „Securitatea Aprovizionării cu Apă și Sanitație în Moldova” și a fost realizată printr-un acord de cooperare între MIDR, UTM și Asociația „Moldova Apă-Canal”. Aceasta colaborare constituie un pas semnificativ în pregătirea specialiștilor în acest domeniu vital pentru bunăstarea comunității.

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente