În ziua alegerilor, cetățenii Republicii Moldova vor putea primi gratuit buletine de identitate provizorii

CA2_a
Foto:Model de buletin electronic PC: Registru.md

Agenția Servicii Publice (ASP) informează că duminică, 5 noiembrie 2023, în ziua desfășurării alegerilor locale generale, centrele multifuncționale ale instituției vor elibera gratuit buletine de identitate provizorii cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta de peste 18 ani, care în ziua scrutinului nu dețin acte de identitate pentru a vota.

Astfel, doar în ziua desfășurări scrutinului pot solicita și obține gratuit buletine de identitate provizorii următoarele categorii de cetățeni:
# persoanele înregistrate la domiciliu și/sau la reședința temporară până pe 5 august 2023, precum și cele care și-au schimbat domiciliul/reședința temporară în perioada 7 august – 3 noiembrie 2023 în aceeași unitate administrativ-teritorială (comună, oraș, municipiu);
# studenții și elevii cu drept de vot, înmatriculați la instituțiile de învățământ în localitatea în care și-au stabilit domiciliul sau reședința temporară după data de 5 august, la prezentarea carnetului de student/elev cu înscrieri privind instituția de învățământ la care sunt înmatriculați din localitatea respectivă.

Totodată, în ziua desfășurării alegerilor locale generale, cetățenii pot primi buletinele de identitate solicitate până în data de 3 noiembrie 2023.

Pe 5 noiembrie, toate centrele multifuncționale ale ASP vor activa cu program special de muncă, de la 7.0 la 21.00.

Taguri: #Locale 2023
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente