Patru platforme noi de aterizare-decolare pentru elicopterele SMURD au fost construite în Moldova

1-19
Foto:Facebook/IGSU

Pe 27 octombrie, au fost inaugurate patru platforme de aterizare-decolare pentru elicoptere SMURD. Platformele au fost construite în municipiile Chișinău, Bălți și Cahul.

Cele patru Platforme de aterizare-decolare a elicopterelor sunt construite de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al RM în cadrul proiectului SMURD-2, în imediata apropiere a spitalelor teritoriale. Astfel, va crește capacitatea operațională de a acorda îngrijiri medicale unui spectru larg de victime.

Acestea sunt amplasate pe următoarele adrese:
# în municipiul Chișinău, str. Nicolae Testemițeanu nr. 29, lângă Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”;
# în municipiul Chișinău, str. Poamei nr. 21, lângă Instituția Medico-Sanitară Publică „Institutul Mamei și Copilului”;
# în municipiul Bălți, satul Corlăteni, raionul Râșcani, lângă Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul municipal Bălți;
# în municipiul Cahul, lângă Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul municipal Cahul.

Toate cele 4 platforme de aterizare-decolare sunt proiectate pentru un elicopter de design critic EC 135, cu o suprafață fiecare de 15×15 metri. Platformele sunt dotate cu bandă de vânt, iar suplimentar platforma din municipiul Cahul este dotată și cu echipament de iluminat și marcaje speciale pentru funcționarea VFR de zi și de noapte.

Potrivit autorităților, platformele de aterizare-decolare vor contribui la creșterea nivelului de siguranță aeriană, prin crearea condițiilor adecvate pentru funcționarea 24/7 a elicopterelor. Acestea vor mări timpul de disponibilitate al elicopterelor, deoarece oferă acces 24/7 (față de aeroporturile care pot fi închise temporar).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente