Un documentar regizat de un moldovean a fost nominalizat la două premii în cadrul unui festival de film de la Viena

ezgif.com-webp-to-jpg
Foto:pavelcuzuioc.com

Documentarul „Cosmosapiens” în regia moldoveanului Pavel Cuzuioc a fost inclus în selecția oficială a celei de-a 61-a ediții a Festivalului Internațional de Film „Viennale”. Acesta este nominalizat pentru două premii importante ale festivalului: Marele Premiu Vienna Film Prize și ExtraValue Film Prize.

„Cosmosapiens” este un caleidoscop cinematografic care pătrunde în rutina zilnică a unui grup de oameni de știință care locuiesc și lucrează la Observatorul Special de Astrofizică, situat într-un sat izolat din Munții Caucaz. În timp ce se confruntă cu imensitatea Universului în cadrul muncii lor, ei se scufundă în știință, filozofie și artă, în încercarea de a găsi un scop în existența lor terestră.

„Pentru mine, Cosmosapiens nu este doar despre astrofizicieni. Este despre oameni, fapte științifice, imaginație, modul în care experimentăm lumea și cum experiența noastră subiectivă se raportează la Universul obiectiv din jurul nostru”, a declarat Pavel Cuzuioc, regizorul documentarului.

Aici găsiți trailerul filmului.

Sursă: pavelcuzuioc.com

Festivalul „Viennale” are loc la Viena în perioada 19 octombrie – 31 octombrie 2023, iar cele două proiecții ale documentarului vor avea loc pe 30 și 31 octombrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente