Șefului Direcției generale urmărire penală (DGUP) a Centrului Național Anticorupție (CNA), suspendat din funcție, i-a fost incriminată săvârșirea a 14 capete de acuzare, exprimate în comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, practicarea ilegală a activității financiare și fals în declarațiile de avere și interese personale. Astfel, acesta a fost deferit justiției, alături de patru complici ai săi, cărora le-a fost incriminată săvârșirea infracțiunii de complicitate la comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită și practicare ilegală a activității financiare.
Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), urmărirea penală a fost pornită în decembrie 2021, în temeiul unor investigații jurnalistice, care după ce au fost verificate prin procedee probatorii și-au confirmat temeinicia privind bănuielile rezonabile despre comiterea unor infracțiuni.
În perioada 2012-2021, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului de Investigație și Securitate (SIS) și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) au investigat cazul. În acești ani, inculpatul principal a deținut funcția de șef al Secției din cadrul Direcției generale urmărire penală CNA, șef al Direcției generale teritoriale „Nord” CNA, iar apoi șef al DGUP, care gestiona întregul proces de urmărire penală din cadrul CNA. Ultima funcție a deținut-o până în data de 8 decembrie 2021, când a fost reținut în acest dosar și suspendat.
„În cadrul investigației au fost audiați 114 martori și efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, inclusiv zeci de percheziții și sute de demersuri către furnizori de date relevante și autorități implicate în înfăptuirea justiției. Dosarul penal trimis în judecată are 98 volume, iar rechizitoriu are 293 file”, se arată în comunicatul emis de PA.
Astfel, conform probelor administrate, în perioada 2012-2021, șeful DGUP suspendat din funcție a organizat o structură financiară fără înregistrare și licențiere, contrar prevederilor legale, acordând împrumuturi din surse necunoscute în suma totală de peste 1 milion de euro și 40 000 de dolari americani, ceea ce constituie echivalentul a peste 34 milioane de lei. În același timp, potrivit declarației sale de avere, în acea perioadă învinuitul primea un salariu anual de aproximativ 280 000 lei.
Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, cu aportul Comisiei Naționale a Pieței Financiare și Serviciului Fiscal de Stat, s-a stabilit că prin acțiunile sale ilegale, învinuitul a cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de peste 2 milioane de lei – impozit pe venit ce urma a fi achitat la stat.
Totodată, contrar prevederilor legale, în perioada 2014-2021, deținând funcții de conducere în cadrul CNA, prin înțelegere prealabilă și comun acord cu complicii săi, învinuitul a deținut personal, cât și prin intermediul complicilor, bunuri mobile și imobile, inclusiv mijloace financiare în valută națională și străină, a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite. Din probele administrate s-a constatat că șeful DGUP suspendat din funcție a realizat cheltuieli totale care depășesc cu aproximativ 2 milioane de lei veniturile totale legale obținute împreună cu soția sa.
Astfel, diferența dintre veniturile și cheltuielile realizate de șeful DGUP suspendat pentru perioada 2014-2021, inclusiv bunurile deținute prin intermediul mamei și fratelui său, constituie suma de peste 13,6 milioane de lei. Această sumă exclude veniturile obținute prin practicarea ilegală a activității financiare menționate mai sus.
În plus, din probele administrate s-a demonstrat că învinuitul inteționat a inclus informații false referitoare la averea sa în conținutul declarațiilor de avere și interese persoanele pentru anii 2012-2020.
PA menționează că în scopul garantării executării pedepsei amenzii, recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale, au fost aplicate sechestre pe bunuri imobile cu valoarea de piață de peste 26 milioane de lei, inclusiv asupra mai multor bunuri a cărui beneficiar efectiv este șeful DGUP, suspendat din funcție:
# 408 terenuri agricole din raionul Ungheni;
# 14 terenuri, construcții de agrement și comerciale din municipiul Ungheni;
# 23 de locuri de parcare amplasate în municipiul Chișinău.
Potrivit PA, învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Astfel, pentru infracțiunea comisă, legea prevede una dintre următoarele pedepse:
# sub formă de amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei sau cu închisoare de la trei la șapte ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani (în cazul art. 3302, alineatul (1) din Codul penal);
# amendă în mărime de la 85 000 la 135 000 de lei sau cu închisoare de la doi până la cinci ani (în cazul art. 2411, alineatul (2) din Codul penal);
# amendă în mărime de la 20 000 la 30 000 de lei sau cu închisoare de până la un an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani (în cazul art. 3522 alineatul (2) din Codul penal).
Menționăm că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.