(doc) În sezonul rece 2023/2024, persoanele care nu se vor înregistra în sistemul de vulnerabilitate energetică nu vor beneficia de compensații

internat site calculator factura compensatii categoria de vulnerabilitate
Foto:diez.md

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul de acordare a compensațiilor la energie pentru perioada rece a anului. În acest sezon rece, în programul de compensații la energie au fost făcute câteva modificări.

🟣 În primul rând, sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică” va genera lunar, până la data de 28, lista beneficiarilor eligibili cărora li s-a stabilit compensația la energie sub formă de plată monetară în corespundere cu categoria de vulnerabilitate energetică atribuită și conform normelor stabilite.

Compensația la energie sub formă de plată monetară va fi achitată de către Casa Națională de Asigurări Sociale pe conturile personale ale beneficiarilor prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay). Mai multe informații despre eligibilitatea persoanelor pot fi citite în acest articol.

🟣 Vor fi excluse cotele-părți ale bunurilor cu destinație locativă din testul de non-vulnerabilitate și mecanismul de atribuire a compensațiilor. În sezonul rece precedent, măsura a fost implementată în virtutea necesității de distingere a persoanelor care au nivel de bunăstare înalt, prin intermediul testului de nonvulnerabilitate care depista persoanele ce posedă peste 4 milioane de lei sau patru cote-părți în bunurile imobile.

Multe persoane nu au trecut testul de vulnerabilitate din cauza faptului că dețineau mai mult de patru cote-părți în bunuri cu destinație locativă. Totodată, cotele-părți pe care le dețineau deseori erau atribuite nejustificat, sau reprezentau bunuri locative care nu erau realmente locuibile. Subsecvent, cotele-părți nu elucidau just nivelul de bunăstare al persoanelor.

🟣 Calcularea cheltuielilor de consum vor fi realizate diferențiat pentru mediul urban și mediul rural:
# în mediul urban – dacă cel puțin una dintre persoanele înregistrate declară pe propria răspundere că are viză de reședință în locuința pentru care se solicită compensații sau locuiește în baza unui acord de abitație sau are un contract de chirie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat pentru locuința indicată în cerere și achită costul energiei pentru această locuință;
# în mediul rural – dacă solicitantul declară pe propria răspundere că locuiește în locuința indicată în cererea de înregistrare și achită costul energiei pentru această locuință.

🟣 Se adaugă două categorii noi de vulnerabilitate energetică (categoria de vulnerabilitate extremă și categoria de vulnerabilitate primară). Mai multe informații sunt prezentate în acest articol.

🟣 Compensațiile vor fi acordate doar în baza cererii de înregistrare în Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică”. Persoanele care nu se vor înregistra în sistem, nu vor beneficia de compensații.

🟣 Categoria de consumatori fără vulnerabilitate energetică le va fi acordată membrilor gospodăriilor casnice, care au venituri din dividende mai mari de 1 milion de ei în anul precedent a anului în care începe perioada rece a anului.

🟣 La stabilirea gradului de vulnerabilitate energetică va conta și gradul de dizabilitate severă al membrilor gospodăriei casnice.

🟣 Pe parcursul sezonului rece, beneficiarii vor avea posibilitate de a include nașterile și a radia persoanele decedate din cerere.

Mai multe informații sunt disponibile în proiectul de lege de mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente