La Y-PEER Moldova, toamna a început cu noi inițiative care să promoveze educația sigură și incluzivă. Este vorba despre proiectul „Educație sigură și incluzivă pentru generații puternice de copii și adolescenți afectați de criza din Ucraina”, a cărui prim modul de instruire a avut loc în perioada 22-24 septembrie 2023.
Potrivit coordonatoarei de proiect, Nadejda Costin, scopul inițiativei este de a crea un mediu sigur de învățare și integrare pentru copiii și adolescenții din Ucraina și Moldova. Acest proiect prevede trei module de instruire și implică echipe de participanți din nouă școli din țară: cinci școli din Chișinău, trei școli din Bălți și o școală din Florești.
Această inițiativă, derulată în parteneriat cu nouă școli din Moldova, reprezintă un pas semnificativ în crearea de spații sigure de învățare și integrare pentru copii și adolescenți.
Astfel, timp de trei zile, profesorii și tinerii din Moldova și din Ucraina participanți în proiect s-au familiarizat cu conceptul de educație de la egal la egal.
Prin intermediul acestei abordări, participanții au început să-și dezvolte abilitățile esențiale necesare pentru a deveni educatori de la egal la egal, capabili să organizeze activități de educație non-formală în comunitățile lor, folosind metodele inovative de învățare promovate de Y-PEER Moldova.
De asemenea, participanții proiectului au dobândit cunoștințe pe subiecte esențiale precum: instrumentele leadership-ului în vremuri de criză, sănătatea mintală și reproductivă, comunicare și vorbire în public, și desigur, implicarea în Youth PEER Game, un joc conceput pentru adolescenți și preadolescenți, prin intermediul căruia aceștia învățată despre emoțiile lor și modul de viață sănătos.
Pentru Stanislav Slutu, un tânăr participant, experiența trainingului a fost o adevărată aventură în care a descoperit subiecte despre care cunoștea mai puțin. „Am învățat foarte lucruri noi, mai ales despre sănătatea reproductivă și leadership și chiar îmi doream să cunosc mai multe despre aceste subiecte. De asemenea, mi-am făcut mulți prieteni noi și am înțeles ce înseamnă lucru în echipă.”
În ultima zi, participanții au elaborat planuri de activitate la nivel local, în vederea aplicării practicilor și cunoștințelor dobândite în timpul instruirii.
Potrivit profesoarei Porubin Neli, participarea la proiect a adus o serie de beneficii semnificative pentru Gimnaziul „Galata” și cadrelor didactice implicate.
„Pentru școală, acest proiect a însemnat oportunitatea de a oferi o educație holistică și adaptată nevoilor tinerilor, mai ales în ceea ce privește aspectele de sănătate și relațiile interpersonale. Iar pentru cadrele didactice implicate, participarea în acest proiect a însemnat dezvoltarea abilităților de predare și comunicare, precum și o creștere a motivației și satisfacției personale. Aceasta a adus o schimbare semnificativă în modul în care cadrele didactice interacționează cu elevii și abordează subiectele legate de sănătate reproductivă și mentală, drepturile tinerilor și altele”, confirmă Porubin Neli.
Organizatorii subliniază că, celor nouă școli participante în proiect le-au fost oferite imediat după primul modul de instruire, două seturi de jocuri YouthPEERgame pentru preadolescenți și adolescenți. Jocurile vor fi jucate în afara programului școlar, dar totodată venind ca un suport la procesul formal în procesul de învățământ din școli, astfel copii și tinerii vor învăța despre emoțiile lor, despre importanța sănătății mintale și a sănătății reproductive.
„Y-PEER Moldova își propune ca la finalul proiectului tinerii și profesorii instruiți să devină lideri locali care vor putea desfășura activități de educație non-formală cu semenii lor din comunitate utilizând metodele inovative de învățare prin jocuri de societate educative, teatru social și dezbateri. Sporirea coeziunii sociale și a cooperării între tinerii localnici și tinerii din Ucraina, profesori, părinți și factori de decizie locali întru sporirea confortului emoțional și fizic în școală este ceea ce ne dorim drept rezultat primordial al acestei inițiative de proiect”, conchide coordonatoarea de proiect Nadejda Costin.
Despre Y-PEER Moldova
Y-PEER Moldova este un ONG național înregistrat sub numele Rețeaua de Tineri Educatori de la Egal la Egal din Moldova din anul 2013 și activează pe tot teritoriul țării, având echipe active de voluntari în peste 150 de școli. Y-PEER Moldova organizează activități de informare, educare și comunicare cu scopul de a dezvolta cunoștințe, atitudini și deprinderi utile de viață în rândul tinerilor.