O nouă filială a „Vibe Academy” s-a deschis în Orhei. Copiii din familiile social vulnerabile pot beneficia gratuit de cursuri

DSC_1181
Foto:Vibe Academy

În data de 19 octombrie 2023 a avut loc deschiderea oficială a filialei „Vibe Academy” în municipiul Orhei, pe strada Ștefan cel Mare 1A. Aceasta va oferi cursuri de IT și robotică pentru copiii cu vârsta cuprinsă între patru și 17 ani.

Întreprinderea își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor IT ale copiilor și tinerilor din orașul Orhei și ale celor din satele din apropiere, prin cursuri și instruiri menite să pregătească o generație aptă de muncă pentru profesiile actuale și cele ale viitorului.

Potrivit fondatorilor, pe lângă serviciile cu plată, filiala „Vibe Academy” din Orhei va oferi și studii gratuite. De acestea vor putea beneficia 50 de copii și tineri care fac parte din familiile social vulnerabile din oraș.

Momentan, în Republica Moldova există șapte filiale ale „Vibe Academy”. Cea din Orhei a fost deschisă în cadrul proiectului „Vibe Academy Criuleni, Orhei și Hâncești – competențe pentru viitor”, realizat cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia.

Aici este pagina de Facebook a centrului educațional.

Sursă: Vibe Academy
Sursă: Vibe Academy
Sursă: Vibe Academy
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente