Aproximativ 6 500 de persoane au fost selectate până în prezent pentru cursurile gratuite oferite în cadrul Programului național privind învățarea limbii române, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Cursurile sunt destinate persoanelor adulte care vor să studieze limba de stat.
Prima etapă a instruirilor a avut loc în perioada 3 iulie – 17 septembrie 2023 și a inclus circa 2 500 de beneficiari. Pentru cea de-a doua etapă, care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 3 decembrie 2023, a fost selectat un număr de 4 000 de persoane.
Beneficiarii programului sunt cadre didactice și de conducere din mai multe instituții de învățământ din țară, dar și persoane din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, arte, economie, educație, personal auxiliar etc.).
Potrivit MEC, cursurile sunt organizate de un consorțiu constituit din șase instituții:
# Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău;
# Universitatea de Stat din Moldova;
# Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
# Agenția Națională a Trainerilor Europeni din Republica Moldova;
# Centrul Educațional Pro Didactica;
# Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”.
„Toate părțile contractante ale consorțiului au experiență specifică în prestarea serviciilor de organizare și desfășurare a cursurilor de învățare a limbii române de către alolingvi. Prestatorii de servicii au fost selectați în urma unei proceduri de achiziție publică”, se arată în comunicatul emis de minister.
Procesul didactic este asigurat de către profesori de limbă română cu experiență în domeniu și care au fost formați în baza metodologiei de educație lingvistică a persoanelor adulte. Circa 110 formatori, din toate regiunile țării, au participat la un program de formare continuă, sub îndrumarea a șase mentori.
La finele cursului, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Amintim că legea privind lansarea unui program național de studiere a limbii române a fost votată de către Guvern în data de 7 martie 2023.
De asemenea, în data de 16 martie 2023, a fost votată în a doua lectură proiectului de lege ce prevede modificarea sintagmei „limba moldovenească” din Constituție în „limba română” după implementarea considerentelor hotărârii Curții Constituționale din decembrie 2013.
Pe 5 mai, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a anunțat lansarea Programului național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025.