Muzeul Național al Literaturii Române te invită marți, 24 octombrie, la inaugurarea expoziției „Inorogul cel fără de moarte”, dedicată marelui cărturar și savant enciclopedist de talie europeană Dimitrie Cantemir. Vernisajul va începe la ora 15.00 și se va desfășura în Sala Verde a muzeului.
Anul 2023 a fost instituit, prin decret prezidenţial, în data de 12 ianuarie, „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”. Anume în acest context, dar și cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la naștere și a tricentenarului trecerii în eternitate a domnitorului Moldovei, este organizată expoziția.
Aceasta prezintă viața și opera lui Dimitrie Cantemir în documente, cărți rare, artă plastică, filatelie și fotografii și va putea fi vizitată până pe 3 ianuarie 2024.
