Astăzi este a 588-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 După atacul de ieri al rușilor asupra regiunii Herson, numărul persoanelor rănite a ajuns la 16. Despre aceasta a raportat șeful administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin.
Potrivit lui, trupele ruse au lovit zonele rezidențiale ale localităților din regiune, o clădire administrativă, două instituții de învățământ, un oficiu poștal, biserici, farmacii, teritoriul unei întreprinderi agricole și al unei fabrici, un club sătesc în raionul Berâslav și un parc.
🟣 Un soldat rus ce deține titlul de „Erou al Rusiei” este suspectat de torturarea și uciderea în masă a civililor în timpul ocupației temporare a regiunii Kiev. Despre aceasta a raportat Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Este vorba despre locotenentul Nursultan Mussagaleev, comandant al unui pluton de recunoaștere din cadrul Regimentului 104 de asalt aerian al Diviziei 76 de asalt aerian a Forțelor Armate Ruse.
În timpul șederii sale pe teritoriul comunității, Mussagaleev s-ar fi implicat în așa-numitele „operațiuni de curățare”, menite să suprime mișcarea de rezistență și să intimideze locuitorii din regiune.
🟣 Forțele de Apărare ale Ucrainei continuă operațiunea ofensivă în regiunea Zaporijjea, reușind să avanseze în apropiere de Robotâne la o distanță de 100-600 de metri. Acest lucru a fost declarat de către purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare din direcția Tavriia, Oleksandr Ștupun, în cadrul unei emisiuni a maratonului comun de știri, transmite UNIAN.
🟣 În 2024, Ucraina va începe să producă obuziere în comun cu o companie britanică. Ministrul pentru industrii strategice, Oleksandr Kamâșin, a declarat acest lucru într-un interviu acordat postului de radio „Vocea Americii”.
„Va fi o producție licențiată și va începe anul viitor”, a declarat oficialul.
🟣 Fosta angajată a postului rus de televiziune „Pervâi Kanal” Marina Ovseannikova a fost condamnată, în lipsa sa, la opt ani și jumătate de închisoare pentru „răspândirea de informații false despre forțele armate ruse”, relatează Agenția informațională a Rusiei TASS.
Amintim că, în martie 2022, jurnalista a apărut live în timpul difuzării principalului buletin de știri al canalului TV cu o pancartă pe care scria „Opriți războiul! Nu credeți propaganda! Aici sunteți mințiți!”.
Din octombrie 2022, Ovseannikova locuiește în Franța.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!