Poezie sau proză? În ultima perioadă, observăm cum rafturile librăriilor și ale bibliotecilor se umplu cu cărți scrise de ai noștri, de moldoveni, iar asta ne bucură. Unii dintre ei sunt cunoscuți în lumea literaturii, alții – mai puțin. Astfel, prin intermediul proiectului „Printre rânduri”, #diez își dorește să cultive și să promoveze lectura, iar odată cu ea să descopere scriitorii și scriitoarele din Republica Moldova. În acest articol o vom cunoaște pe Silvia Goteanschii, poetă din Republica Moldova care activează în cadrul Poliției de Frontieră și care timp de 12 ani a publicat cinci cărți. Se caracterizează ca fiind o persoană sensibilă, poate prea sensibilă, vulnerabilă la stres, dar perseverentă, ambițioasă și cu o voință puternică. Îi place să știe cât mai multe, să exploreze lumea din jur și să descopere oamenii.
Vă invităm să îi descoperiți povestea în interviul care urmează.
Silvia Goteanschii a început să scrie de pe la vârsta de 12 ani și păstrează încă la țară caiete cu versuri din acele vremuri. Crede că a sa curiozitate inepuizabilă a îndemnat-o să exploreze lumea cu ochii minții și să se întrebe mereu „de ce?” și „cum?”. „Puneam pe hârtie ce simțeam, ce vedeam, ce auzeam. Puneam mereu lucrurile la îndoială, mintea mea era ca o balanță în permanentă oscilație.”
Profesoara sa de limba română a fost una dintre persoanele care au motivat-o și au susținut-o să continue să scrie. „Având parte de toate aceste instrumente la îndemână, am avut norocul să am și o profesoară excelentă de română, care manifesta o pasiune autentică pentru literatură. O profesoară care știa să organizeze lecții interactive și discuții despre poezie, care exemplifica prin propria ei pasiune. Din momentul în care a simțit în mine poezia, nu m-a mai lăsat să renunț. În felul acesta, cuvintele mi-au devenit aliate, în dureri și drame, în bucurii și plăceri.”
„Cu poezia am avut o relație devastatoare”
În copilărie, a fost marcată de trei cărți care, spune ea, au ajutat-o să-și formeze personalitatea.
„«Singur pe lume», de Hector Malot, m-a învățat că va trebui să lupt pentru supraviețuire. Prin această carte am înțeles că sunt un om empatic și că voi pune preț pe relațiile interumane. «Alice în Țara Minunilor», de Lewis Carroll, mi-a demonstrat că nonsensul are și el sens, iar bizaritatea nu este un stigmat. Poate părea ciudat, dar anume la această carte mă duce gândul atunci când este pusă în discuție conformitatea socială. Am fost îndrăgostită de «Micul Prinț», de Antoine de Saint-Exupéry, și nu regret nici acum că l-am iubit.
Cu poezia am avut o relație devastatoare, dacă putem găsi un sens bun al acestui cuvânt. George Bacovia a fost cel care mi-a furat mințile pentru o lungă perioadă, după care au urmat Marin Sorescu, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu etc.”
„Știam bine că nu voi avea o carieră în jurisprudență, pentru că nu era vorba de vocație”
Menționasem mai sus că Silvia Goteanschii activează în cadrul Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, însă mărturisește că Dreptul nu a fost ceea ce și-a dorit.
„Părinții au fost cei care au insistat, fiindcă au considerat că e un domeniu în care voi putea să-mi construiesc o viață mai bună, din punct de vedere material, dar știam bine că nu voi avea o carieră în jurisprudență, pentru că nu era vorba de vocație.”
„Totuși, nu pot să susțin că nu mi-a plăcut. Îmi aduc aminte că în perioada aceea citeam din mitologia greacă și îmi plăcea să mă asociez cu zeița Atena, care ar fi reprezentat înțelepciunea, strategia militară, artele și știința. Deci, tot aveam eu un interes pentru lege, dar mai ales pentru dreptate”, povestește Silvia.
„Uneori, am sentimentul că mă aflu la granița dintre două lumi: cea a scrisului și cea a profesiei”
Chiar dacă nu îi place să pună activitatea de serviciu și munca scriitoricească în aceeași oală, munca la frontieră a inspirat-o deseori.
„Până în anul 2009, am lucrat chiar în proximitatea zonelor de frontieră și am fost martora acelor peisaje naturale care inspiră prin echilibru, prin frumusețe și conexiune. Ideea de frontieră și de limită, de rigoare și subordonare mi-a alimentat gândurile despre libertate, independență și aventură. Uneori, am sentimentul că mă aflu la granița dintre două lumi: cea a scrisului și cea a profesiei. Nu îmi place să pun activitatea de serviciu și munca scriitoricească în aceeași oală.”
Unii scriitori spun că Silvia are un stil curajos și puternic al scrisului, iar ea admite că, într-o oarecare măsură, mediul în care activează ar putea să o influențeze.
„Mediul mai sobru de la muncă și provocările m-au întărit, iar experiențele de acolo își pun amprenta, poate, pe autenticitatea textelor mele, oferindu-le o notă de curaj și forță. Poate chiar și terminologia specifică mediului de serviciu îmi influențează stilul de scriere, care într-adevăr este unul viguros și îmi reliefează hotărârea și temeritatea. Însă am avut dintotdeauna porniri de Jeanne d’Arc, chiar dacă aparențele mă aduc, deseori, într-o lumină foarte blândă, cuminte, temperată.”
Poeta recunoaște că este destul de dificil să reușească în ambele părți. Totuși, atât timp cât are interes pentru aceste preocupări, va găsi resurse în interiorul său așa încât să nu le afecteze pe niciuna.
„Poezia mea nu este un jurnal”
De cele mai multe ori, Silvia Goteanschii este inspirată de oameni – frumoși, carismatici, dulci, buni, răi, idioți sau urâți – și de complexitatea relațiilor dintre noi toți. O altă sursă de inspirație este natura și tot ce există în jurul nostru: creație și intervenție umană. Cel mai mult îi place să transmită emoție și interacțiune. Celelalte, spunea ea, sunt „recuzită de scenă”.
„Experiențele, emoțiile și observațiile din viața mea au un impact profund asupra scriiturii. Cu toate acestea, poezia mea nu este un jurnal sau o înregistrare detaliată a parcursului meu cotidian. În versuri, explorez iubirea și pierderea, bucuria și tristețea, căutarea sensului și călătoria interioară. Pot folosi poezia pentru a aduce în prim-plan subiecte sociale, politice sau filosofice care mă preocupă.
În esență, viața mea personală îmi oferă materiale și perspectivă pentru creație, dar aceasta este transformată într-o formă artistică care să vorbească atât mie, cât și cititorilor mei. Poetul este un intermediar între experiența personală și exprimarea universală, iar poezia devine un mod de comunicare, de interconectare.”
„Deși este o carte frumoasă, tânără și consistentă, nu sunt foarte mulțumită de produs”
Primul volum de versuri l-a publicat în anul 2011 la o editură din Iași. Până atunci publicase doar pe platformele online și nu se gândise că poeziile sale vor prinde forma unei cărți, deoarece trimisese manuscrisul la editură doar pentru a primi o părere aplicată.
„În felul acesta a apărut cartea mea de debut «Minunea va veni mai târziu», datorită aprecierilor venite din partea scriitorilor Daniel Corbu și Paul Gorban. Ei sunt cei care m-au convins că poezia pe care o scriu e «legitimă» și are toate însemnele necesare pentru a fi pusă în circulație în lumea literaturii.”
Manuscrisul său de debut a fost acceptat în cadrul primei ediții a Concursului Național de Poezie „Cezar Ivănescu”, care a avut loc în primăvara anului 2011 la Bârlad. Silvia a luat marele premiu care se oferea pentru publicarea unui volum.
„Deși este o carte frumoasă, tânără și consistentă, nu sunt foarte mulțumită de produs, pentru că nu am făcut o selecție riguroasă și este inegal la capitolul calitate. Totuși, m-am bucurat de voturi de încredere care mi-au încurajat celelalte cărți. Inițial, criticii literari Mircea Ciobanu și Nina Corcinschi au fost cei care au zis un «da» convingător poeziei mele. Apoi au urmat alte atenții de întâmpinare și pot să-i amintesc aici pe Grigore Chiper, Arcadie Suceveanu, Dumitru Crudu, Maria Pilchin, Emilian Gălaicu Păun. Această carte a rămas pe post de pașaport, căci mi-a deschis alte uși. Într-un fel, în perioada aceea, am trecut proba de foc.”
„Poezia din final este reprezentativă și semnifică ieșirea la lumină sau deznodământul”
În activitatea sa de scriitoare, Silvia Goteanschii a scris cinci cărți de poezii care, spune ea, nu sunt interconectate. „Chiar dacă, de obicei, jonglez cu mai multe formule poetice, în cărțile publicate până acum nu mi-am grupat poemele după acest criteriu, însă le-am organizat pe capitole, după tematica tratată. Cu toate astea, cred că poeziile din cărțile mele sunt interconectate printr-un fir logic, poate asemănător cu cel al Ariadnei [firul Ariadnei – prințesă din mitologia greacă –, un fir călăuzitor, salvare, cale de a ieși dintr-o situație dificilă sau pentru a găsi un drum de întoarcere la o situație favorabilă], care ajută cititorul să evadeze din labirintul liric. De obicei, poezia din final este reprezentativă și semnifică ieșirea la lumină sau deznodământul.”
Chiar dacă a ieșit de sub tipar în luna decembrie a anului trecut, lansarea a avut loc în data de 27 septembrie. Pe lângă cauzele de natură personală care au amânat lansarea, scriitoarea recunoaște că nu prea îi place să își promoveze scriitura. „Sunt focusată pe actul creației și elementul de notorietate sau faimă mă interesează mai puțin. Conștientizez însă că o lansare este importantă pentru a ajunge la un număr mai mare de cititori și, bineînțeles, îmi doresc asta.”
De ce „Celule STEM”
Întrebată de ce a ales „Celule STEM” ca titlu, Silvia mărturisește că dintotdeauna a avut predilecție pentru științele medicale și, în timp, chiar a ajuns să cunoască multe lucruri interesante despre organismul uman.
„Celulele STEM sunt tipuri speciale de celule din organismul uman [și din organismele altor specii], care au capacități unice și versatilitate în ceea ce privește transformarea în alte tipuri de celule tipice. Ele sunt considerate fundamentale pentru dezvoltarea și regenerarea țesuturilor și organelor și au un potențial semnificativ în dezvoltarea terapiilor pentru boli și răni.”
„Subiectul regenerării și al vindecării e foarte prezent în volum și acest titlu mi s-a părut potrivit pentru a sublinia potențialul poeziei și reziliența. Apoi, este și o strategie pentru ca această carte să iasă în evidență în peisajul nostru literar aglomerat. Știu că poate duce în eroare și se poate considera că se referă la înțelesul propriu-zis, însă cred că e o opțiune reușită pentru un titlu care face trimitere la o poezie neconvențională.”
„În poezie am rămas aceeași ștrengăriță”
Fiind parte a literaturii de mai mulți ani, Silvia Goteanschii precizează că, de-a lungul timpului, și-a maturizat stilul și a devenit mai conștientă de propria identitate artistică.
„Creația noastră evoluează în timp, e un proces natural. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ni se schimbă anumite perspective asupra vieții și a lumii și asta se reflectă în scrierile noastre, care devin mai complexe și mai profunde în conținut și tematică.
Vreau să cred că poezia mea de astăzi, în comparație cu cea de acum 10 ani, are mai mult rafinament și acuratețe la capitolul «valoare adăugată». În rest, în poezie am rămas aceeași ștrengăriță ușor sentimentală pe de-o parte, iar pe de alta – aceeași femeie puternică care poate crea și desființa orice, mai ales pe mine însămi.”
„Nu-mi plac însă pornirile care vin să conteste, să nege formula clasică”
Întrebată despre poezia autohtonă actuală, poeta spune că este un câmp literar variat și în continuă evoluție, cu avantaje și dezavantaje. Se explorează o gamă largă de teme, iar poeții sunt tot mai deschiși la forme și tehnici inedite de exprimare.
„Cunosc poeți foarte buni care sunt bine ancorați într-un lirism dedicat contextului social actual și care tratează reușit inegalitatea socială, tema războiului sau identitatea culturală. Ne-a lipsit o perioadă asta, pentru că poezia nu se oprește numai la dragoste și plăcere, viață și moarte.”
Totuși, nu-i plac pornirile care vin să conteste, să nege formula clasică și vede o problemă în tendința de comercializare excesivă, cu un accent pe performanță și marketing.
„Nu-mi cade bine că limbajul trivial e folosit excesiv. Unii poeți vor să epateze cu orice preț, sunt prea fragmentari și incoerenți, așa încât ajung să ne ofere un produs liric hiperabstractizat și obscur, fracturat și eterogen, incomunicabil.
Alții – dar ăștia nu-s poeții, ci amatori rătăciți, iar problema e că sunt mulți – sunt inconștienți și își revendică titulaturi fără vreo justificare de vocație sau exercițiu. Și, bineînțeles, există o tendință spre comercializare abuzivă, arbitrară a poeziei contemporane, cu un accent pe performanță și marketing, mai mult decât pe calitatea literară.
Cu toate astea, e mare bucurie că avem destui poeți a căror contribuție lirică este un adevărat mijloc de delectare spirituală și intelectuală și, datorită lor, poezia va rămâne o supraștiință pe un fundal îmbucurător, deoarece pragul de sensibilitate artistică a crescut, iar interesul societății rămâne viu.”
„Sunt persoane erudite care scriu texte banale, ridicole”
Referitor la talentul de a scrie, Silvia a observat că există scriitori înzestrați, dar care nu au suficiente lecturi sau suficient exercițiu. „Sunt persoane erudite care scriu texte banale, ridicole. Apoi sunt cei care răspund la întrebarea de mai sus prin talent natural, consolidat de lecturi, studiu, muncă, revizuire, căutare, dedicare și acceptarea feedbackului.”
Cel mai important lucru pe care l-a învățat din experiența de poetă se referă la faptul că este sănătos și decent să echilibrăm balanța între vanitate și modestie. Este în regulă să fim curajoși și sinceri, fiindcă în felul acesta suntem autentici, dar s-o facem cu discernământ și responsabilitate.
„Experiența scrisului este unică, iar urâtul și frumosul, binele și răul sunt cele mai la îndemână instrumente de creație care nu se vor epuiza niciodată.”
sunt o femeie simplă
mai mult lichidă
iubesc valizele
florile rare
și oamenii ascunși sub umbrele
Acest interviu face parte din proiectul „Printre rânduri” și este realizat în parteneriat cu Editura Prut Internațional.
