(video) Ion Druță, la un congres din 1965. A fost aplaudat zeci de secunde pentru revendicarea deschisă a revenirii alfabetului latin

druță
Foto:Facebook/Agenția Națională a Arhivelor

Agenția Națională a Arhivelor a publicat un audio integral în limba română și câteva secvențe video care îl surprind pe Ion Druță la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 14-15 octombrie 1965.

În cadrul cuvântării sale, Druță a atins mai multe subiecte, iar unul dintre ele se referă la nevoia ca scriitorul să scrie mai mult. Acesta a precizat că cel care nu scrie cel puțin 20 de pagini pe an nu mai este scriitor. Atunci ia pe Mihai Cimpoi, Grigore Vieru și Aureliu Busuioc, atacați de unii ante-vorbitori.

De asemenea, l-a criticat pe Iurie Barjanschi care era deranjat de literatura venită din România, spunând că nu e nevoie de un „zid chinez” de-a lungul Prutului, întrucât țara vecină era tot socialistă și cu care RSSM avea aceiași limbă și istorie.

Druță l-a criticat pe Vasile Coroban care era prea aspru cu scriitori de valoare. Ion Druță este cel care a revendicat deschis revenirea la alfabetul latin, fapt pentru care a fost aplaudat peste 30 de secunde, de majoritatea celor prezenți în sală, scriitori, poeți, profesori, dar și studenți.

Potrivit Agenției, videoclipul s-a păstrat doar un minut dintr-un jurnal televizat, însă a fost multiplicat de 32 ori ori ca să acopere toată cuvântarea de 32 de minute a lui Ion Druță, pentru a înțelege mai bine și atmosfera din sală (actualmente Teatrul Național „Mihai Eminescu”).

Amintim că pe 28 septembrie, la ora 10.00 la Moscova Ion Druță a murit la vârsta de 95 de ani. A fost făcut public testamentul scriitorului. În testament, cunoscutul scriitor, dramaturg și membru de onoare al Academiei Române, a cerut să fie înmormântat în Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente