Ion Druță s-a născut în anul 1928 în satul Horodişte, raionul Donduşeni. A lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, a apărut în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă şi de romanele „Frunze de dor” și „Povara bunătății noastre”.
În continuare vă propunem spre meditație o listă de citate extrase de către platforma goodreads.com din vestitele opere a lui Ion Druță.
#1. „…Oricât de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că atunci când nu mai văd ochii, vede sufletul…” – Frunze de dor.
#2. „Vai, visele celea ale tinereţii, visele primei iubiri, cum vin ele, ca apele de primăvară şi te fură, şi te învăluie, şi te duc la adânc, atât de adânc, încât, la un moment dat, ele devin esenţa vieţii tale, şi dacă ţi s-ar cere: visele sau viaţa, eşti gata să declari – de-mi luaţi visele, luaţi-mi şi viaţa…” – Frunze de dor.
#3. „Sânt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sânt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii sale şi nu se arată până nu-şi revin” – Frunze de dor.
#4. „Toate sunt trecătoare pe lumea asta, şi la vârful fiecărei fericiri se coace mărul tristeţei…” – Frunze de dor.
#5. „I-a privit în treacăt – numai o clipă, – dar a înţeles că tot ce-a avut mai scump în viaţă, a schimbat pe aceşti doi ochi căprui. Şi pământul, şi păpuşoii, şi mânjii, şi iarba. Biruiseră aceşti doi ochi” – Frunze de dor.
#6. „Şi umbla toată ziua, căutându-şi locul cela unde-i erau visele de fată mare, dar nu-l găsea, şi când nu poţi găsi locul sfânt al sufletului tău, nu te poţi găsi pe tine însuţi, iar când nu te poţi regăsi pe tine, nimic nu te mai poate bucura…” – Frunze de dor.
#7. „Cum sânt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de câte ori va fi să se schimbe vremea, de atâtea ori ne vor durea rădăcinile…” – Frunze de dor.
#8. „O, soare balcanic, revărsat peste văile şi dealurile moldave, o, acele iubiriscurte, scânteietoare, istovitoare, cât de mult aduceţi voi în scurta noastră trecere pe acest pământ, şi cât de mult luaţi cu voi pentru a nu le mai întoarce niciodată…” – Frunze de dor.
#9. „Îi bun tovarăş drumul. Vrednic tovarăş. Taci tu – tace şi el, ai ceva pe suflet, te ascultă ca un frate şi ce-a auzit, moghila, ici rămâne pe veci. Câtă lume, câte destine! Cum au venit, aşa s-au şi dus, iară drumul zace mut cu tot ce-a fost pecetluit de copite, roţi şi picioare” – Frunze de dor.
#10. „Rusanda e încă un copil, şi copila care-ţi place mai trebuie să ţi-o creşti, dacă vrei gospodină în casă, zic bătrânii. A creşte o fată înseamnă în primul rând a o dăscăli” – Frunze de dor.
#11. „Oricât de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea «frunză verde» cântată din moşi-strămoşi, şi sfârşeşte, când acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pământ, pe-o margine de drum” – Frunze de dor.
#12. „Atunci când trăiau cucostârci pe casele noastre, erau şi ei suflet din sufletul nostru, şi când venea toamna, îi petreceam, ne duceam şi noi cu sufletul până hăt departe, prin țările calde. Iarna tânjeam fără dânşii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, şi când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânşii se întorceau şi sufletele noastre zbuciumate” – Păsările tinereții noastre.
#13. „Tinereţea e o avere pe care fiecare e liber s-o irosească aşa cum îi place” – Biserica albă.
#14. „Pâinea poştaşului îi pâine amară” – Frunze de dor.
#15. „Capul uită, picioarele plătesc” – Biserica albă.
Amintim că, în dimineața zilei de 28 septembrie, marele scriitor basarabean Ion Druță a decedat. Acesta avea vârsta de 95 de ani.
