Vineri, 29 septembrie, Banca de Alimente lansează provocarea #nuaruncmâncare. Activitate ce reprezintă o zi în care toți doritorii sunt invitați să comunice pe rețelele sociale ceva ce au făcut pentru a salva un produs în loc să îl arunce. Astfel, să provoace la rândul lor un prieten ca să urmeze acest exemplul, povestind cum a reușit să salveze produsul. În acest mod se pune în valoare orice acțiune menită să salveze alimentele.
Ce trebuie să faci?
Atunci când postezi un conținut la temă, folosește hashtagurile #nuaruncmâncare și #bancadealimente.
De ce este organizată această activitate?
În data de 29 septembrie este marcată Ziua Internațională de Conștientizare asupra risipei alimentare. Astfel, Banca de Alimente și-a asumat misiunea de a preveni risipa de alimente în Moldova, de aceea își dorește să crească o comunitate cât mai mare. Dacă susții și tu acest demers, participă la „Marea Provocare #NUARUNCMÂNCARE.”
Pe pagina oficială a organizației găsiți practici simple ce pot fi făcute de oricine pentru a preveni aruncarea mâncării, așa precum: lista de cumpărături, rețete de re-valorificare a alimentelor, congelarea, citirea etichetelor, donarea surplusurilor, etc.
Mai multe informații despre organizație vedeți aici.

Banca de Alimente este primul proiect din Moldova axat pe prevenirea risipei și reducerea foamei grație recuperării produselor alimentare. Serviciul presupune preluarea de la agenții economici a tuturor tipurilor de alimente care riscă să nu poată fi vândute, dar sunt încă bune pentru consum.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.