Cetățenii cu drept de vot pot solicita informații privind organizarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, apelând Centrul de Apel lansat de Comisia Electorală Centrală (CEC), cu numărul unic de telefon +373 22 880 101.
Potrivit CEC, apelând numărul unic, alegătorii vor putea afla date cu privire la:
# repartizarea populației la secțiile de votare;
# procedura de vot;
# actele în baza cărora pot vota;
# domiciliul sau reședința într-o unitate teritorial-administrativă etc.
De asemenea, operatorii Centrului de Apel vor acorda asistenţa necesară persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare și actualizare a Registrului de stat al alegătorilor.
În schimb, CEC menționează că prin intermediul centrului nu vor putea fi depuse contestații.
Linia de informare a Centrului de Apel va funcţiona până pe 21 noiembrie, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Totodată, în perioada 5-7 și 19-21 noiembrie, programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.
Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova.