Astăzi este a 578-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 După ultimele explozii, așa-zisul guvernator al Sevastopolului ocupat, Mihail Razvojaev, a îndemnat localnicii să nu se panicheze, pentru că în așa mod bucură dușmanii. Totodată, acesta a declarat că Rusia nu se va ocupa de amenajarea refugiilor.
„Acum un an, pregăteam adăposturi în timp ce orașul era relativ calm. Dar ceea ce se întâmplă acum este deja o realitate”, a scris Razvojaev pe canalul său de Telegram.
🟣 O persoană a decedat și una a fost rănită în urma atacului asupra regiunii Herson. Despre aceasta a raportat șefului administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin.
🟣 O lovitură ucraineană asupra sediului Flotei ruse a Mării Negre din Sevastopolul ocupat a ucis cel puțin nouă militari ruși și a rănit încă cel puțin 16, inclusiv generali. Acest lucru a fost raportat de șeful Direcției principale de informații a Ucrainei, Kârâlo Budanov, într-un comentariu pentru „Vocea Americii”.
În același timp, Ministerul rus al Apărării a confirmat informația despre atac, însă nu a raportat victime, menționând doar că o persoană a dispărut.
🟣 Canada a anunțat sancțiuni împotriva a 42 de cetățeni ruși și a 22 de entități juridice rusești, printre care MGIMO, Școala Superioară de Economie, organizația rusă pentru copii și tineret „Mișcarea celor dintâi”, publicațiile „Vzglead” și „Komsomolskaia Pravda”, se arată pe pagina web a guvernului canadian.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!