Astăzi este a 577-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 După vizita din SUA, Volodâmâr Zelenski a mers într-o vizită în Canada pentru prima dată de la declanșarea războiului. Președintele ucrainean a fost însoțit de prima doamnă, Olena Zelenska, și de ministrul apărării, Rustem Umerov.
Aceștia s-au întâlnit cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, care l-a asigurat pe președintele ucrainean de „sprijinul neclintit” al Canadei, pentru ca țara sa să poată face față invaziei ruse.
De asemenea, autoritățile canadiene au anunțat că vor oferi un ajutor suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 650 de milioane de dolari canadieni (aproximativ 482 de milioane de dolari SUA). De asemenea, Canada va furniza Ucrainei mai multe tancuri Leopard 2 și va impune noi sancțiuni împotriva Rusiei.
🟣 În Ucraina a fost permisă scrierea cuvintelor „Rusia”, „Moscova” sau „Imperiul Rus” cu litere mici. Decizia respectivă a fost luată ținând cont de lupta eroică a poporului ucrainean pentru independența statului ucrainean la solicitarea viceprim-ministrei Ucrainei, Irâna Vereșciuk.
Mai multe informații citiți în acest articol.
🟣 În această dimineață, armata rusă a bombardat regiunea Herson. Au fost lovite mai multe clădiri rezidențiale, o persoană a murit, iar altele două au fost rănite.
🟣 Seara trecută, armata rusă a atacat clădiri rezidențiale din orașul Kurahove, regiunea Donețk. Potrivit Procuraturii regionale Donețk, în consecință, cel puțin 16 persoane au fost rănite.
🟣 Ucraina a primit cea de-a opta tranșă de asistență macrofinanciară de la Uniunea Europeană, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Banii vor fi folosiți pentru funcționarea spitalelor, a școlilor și a altor servicii.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!