Arina Spătaru, președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), a declarat într-o conferință de presă că a participat sub acoperire la o investigație lansată de procurorii anticorupție privind finanțarea ilegală a partidelor politice de către grupul infracțional Șor. Aceasta povestește că s-ar fi întâlnit cu Ilan Șor la vila sa luxoasă și ar fi ascultat planurile sale.
În cadrul conferinței de presă, Spătaru menționează că în investigație a fost implicat și secretarul ALDE, Adrian Culai.
„Eu, Arina Spătaru, tot eu Victoria Bogatu, agent sub acoperire, sunt deputatul menționat ieri în Parlamentul R. Moldova de către procurorul general interimar, de către șefa Procuraturii Anticorupție… De cinci luni, Șor credea că Arina Spătaru a fost cumpărată din banii lui, că ALDE este creat la indicațiile lui, și că Adrian Culai lucrează pentru el. Am o veste proastă domnule Șor, v-ați înșelat amarnic, nu toți oamenii sunt de vânzare, nu toate sufletele pot fi cumpărate cu 30 de arginți. Mi-a fost frică, în fiecare noapte și zi, pentru mine și familia mea, conștientizam riscul, nu vă puteți închipui obrăznicia lui Șor, care îl trimitea pe Nesterovschi acasă, la muncă, prin supermarket, la telefon, cu lingușeli, manipulări, doar ca să mă cumpere ca la piață și să mă facă parte a jocurilor murdare ale Kremlinului”, a spus Spătaru.
Președinta ALDE a povestit că a participat la o investigație amplă în care a fost implicată și Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție.
După declarația lui Arina Spătaru, CNA a publicat o conversație dintre Ilan Șor și o persoană numită Adrian.
Amintim că în data de 21 septembrie, deputații Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, care sunt acuzați de finanțare ilegală a unei formațiuni politice, au rămas fără imunitate parlamentară.
Tot pe 21 septembrie, oamenii legii au efectuat astăzi 25 de percheziții în regiunea de nord a țării și în municipiul Chișinău la reprezentanți ai unor partide politice, pe parcursul zilei de astăzi, în dosare penale ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice. În urma perchezițiilor, o persoană au fost reținută și plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
În luna martie, deputatul Alexandr Nesterovschi a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului Socialiștilor și Comuniștilor (BCS). Deputatul a anunțat că se va alătura mișcării Pentru Popor, condusă de Ilan Șor.
Pe 25 martie, deputata Irina Lozovan a anunțat că părăsește fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Aceasta s-a retras din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și urma să se alăture mișcării Pentru Popor.
În luna mai 2023, deputații au anunțat că aderă la Partidul „Renaștere-Возрождение”.