Trei factori sunt esențiali întru stabilirea parteneriatelor eficace și constituirea unei echipe performante: autonomie, competență și conexiune. În baza acestora se stabilesc relații de colaborare solide, transparente, eficiente și cu impact major.
În beneficiul întregii societății, promovând calitatea studiilor și cercetării aplicative, UTM, în persoana rectorului Viorel Bostan, prof. univ., dr. hab., însoțit de prorectorul pentru digitalizare, Dinu ȚURCANU și reprezentanții Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare (CTCEJ), subdiviziune specializată a Inspectoratului General al Poliției, cu atribuții de acordare a asistenței tehnico-criminalistice la descoperirea și cercetarea infracțiunilor au semnat pe 19 septembrie, un Acord de colaborare, axat pe filieră educațională, în special, în sfera instruirii, perfecționării, tehnologizării, utilizării și aplicării infrastructurii de cercetare/testare, schimbului de experiență, și nu în ultimul rând aprofundării cunoștințelor în domeniile specifice ale științei precum: ingineria mecanică, ingineria în construcții, tehnologiile informaționale, economie, chimie, ș.a.
Prezentul Acord stipulează și realizarea proiectelor educaționale, stagierea, instruirea, formarea profesională periodică, schimbul de experiență, subsecvent, recrutarea personalului din rândul absolvenților UTM. Așa că, dacă filmele de acțiune și detective ne-au făcut curioși pe mulți cum funcționează acest domeniu, studenții UTM-iși vor avea posibilitatea să vadă în realitate acest proces.
În cadrul acestui parteneriat, UTM și CTCEJ vor colabora pe dimensiuni de interes reciproc, prin soluționarea subiectelor și problemelor cu impact național, printre care: cercetarea accidentelor de trafic rutier, evaluarea și partajarea bunurilor imobile, cercetarea obiectelor imobiliare, materialelor de construcții și documentelor conexe, cercetarea sistemelor informaționale, cercetarea dispozitivelor radio-electronice, analiza economico-financiară a întreprinderii, cercetarea materialelor și a substanțelor.
În scopul obținerii unor indicatori înalți de activitate, UTM și CTCEJ își vor consolida forțele întru dezvoltarea în comun a infrastructurii existente de cercetare, întru sporirea calității rezultatelor acestora.
Exprimându-și convingerea că prezentul Acord va constitui un instrument potrivit de colaborare în interesului public: UTM fiind o universitate de excelență, unica de profil ingineresc în RM, unde învățământul ingineresc este centrat pe student, pe formarea de competențe, unde planurile de studii sunt racordate la necesitățile imperative ale timpului și Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare (CTCEJ) al Inspectoratului General al Poliției fiind una dintre instituțiile care contribuie în mod direct la înfăptuirea justiției prin oferirea probelor sigure în cadrul urmăririi penale, părțile au semnat documentul cu atitudine deschisă pentru atingerea unor rezultate remarcabile, care nu vor întârzia să apară.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.