Ministrul educației, despre starea căminelor: „Ceea ce am văzut nu bucură, este mobilier din anii ’70. Trebuie investiții urgente”

Cămine
Foto:simbol - Tanea Cretu/Facebook

Ministrul educației, Dan Perciun, a venit cu o reacție la starea unor cămine din capitală unde sunt cazați studenții. El spune că nu toate căminele corespund așteptărilor și standardelor europene, precizând că a văzut mobilier din anii ’70 în unele dintre ele. Ministrul Educației precizează este nevoie de investiții urgente.

„Într-adevăr, situația necesită îmbunătățiri. Trebuie să recunoaștem că nici pe departe nu toate căminele corespund așteptărilor și standardelor europene spre care tindem. Este nevoie de investiții financiare suplimentare semnificative pentru a reuși să rezolvăm definitiv această problemă”, a declarat ministrul.

Dan Perciun spune că Ministerul Educației și Cercetării a alocat în acest an 17 milioane de lei pentru renovarea căminelor, iar până la final de an va mai aloca încă 10 milioane de lei pentru renovarea căminelor din instituțiile de învățământ superior. 

„Am vizitat ieri trei cămine ale Universității Ion Creangă. Am fost pe strada Suceava și am văzut căminele 4, 5 și 6. Într-adevăr, ceea ce am văzut nu bucură. Este nevoie de investiții urgente, de dotări. Am văzut mobilier care nu a fost înnoit din anul ’71 în unul dintre aceste cămine. Căminul nr4. de la Creangă trece printr-un proces de renovare a fațadei, a blocurilor sanitare, iar resurselor pe care le vom aloca va permite să facem reparații în camere, bucătării etc.”, spune Dan Perciun.

El a precizat că alocațiile suplimentare de 10 milioane de lei care vor fi alocate vor merge prioritar la USM și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, spre căminele care găzduiesc viitori pedagogi: „Pedagogia este o profesie în care vom investi în mod special în următoarea perioadă de timp”.

În legătură cu fotografiile care au apărut pe rețelele sociale care vizează starea unor cămine de la UTM.

„Acele fotografii sunt ale unor camere din căminele Universității Agrare, care n-au fost întreținute pe parcurs. Acest lucru demonstrează încă o dată că decizia de amalgamare universitară este una bună. Acum, odată cu amalgamarea, va fi mai ușor de acoperit toate necesitățile și de reparat căminele. Abordarea pe care am vrea noi să o avem este să mergem pe renovarea integrală a unui cămin, să nu facem lucrări parțiale. Așa va fi mult mai eficient”, a precizat ministrul.

În acest articol puteți vedea care sunt prioritățile Ministerului Educației pentru anul 2024.

Vedeți și: Chiria și cazarea în cămine la Chișinău. Lucruri pe care să le știe tinerii atunci când vin la studii universitare

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente