Reprezentanții comunității academice a Academiei de Studii Economice dim Moldova, Lucia CEPRAGA, dr., conf. univ., și Maria GRÂU-PANȚUREAC, dr., lector univ., Facultatea Economie Generală și Drept, au realizat în perioada 26 august – 3 septembrie 2023, o vizită de studiu în Washington D.C., SUA, în cadrul proiectului „Consolidarea cercetării, scrierii și argumentării juridice în Republica Moldova”.
Delegația Republici Moldova a fost constituită din profesori care predau cursul „Cercetarea, scrierea și argumentarea juridică”, din 5 instituții de învățământ superior din țară.

Scopul vizitei a vizat dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice în domeniul scrierii și cercetării juridice prin implementarea IRAC/CERAC.
În cadrul vizitei de studiu au avut loc numeroase activități didactico-culturale:
# Lecții publice la Universitatea Georgetown, Washington D.C.;
# Activități didactice teoretice și practice, simulări de procese la William&Mary Law School;
# Vizitarea Clinicii Juridice de la William&Mary Law School;
# Vizită la Curtea Supremă de Justiție a SUA;
# Vizită la bibliotecile publice de la Universitatea Georgetown, Washington D.C., William&Mary Law School, Curtea Supremă de Justiție a SUA;
# Întâlnire la Ambasada Republicii Moldova în SUA cu Anton Lungu, ministru consilier, absolvent al Facultății REI a ASEM;
# Activități de promovare a Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței, Sărbătorii naționale „Ziua Limbii Române” și a Universităților din RM, inclusiv ASEM;
# Proiectarea activităților de perspectivă în vederea creșterii calității cercetării, scrierii și argumentării juridice în RM etc.
Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.