Persoanele care conduc un vehicul în stare de ebrietate ce depășește gradul maxim stabilit de lege, cele care predau cu bună știință conducerea vehiculului unei persoane care este privată de dreptul de a conduce, precum și persoanele care conduc autovehiculul fiind private de dreptul dat riscă să rămână fără mașini, atenționează Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Potrivit informațiilor difuzate astăzi de către IGP, în baza Ordinului cu numărul 310 din 4 septembrie 2023, a fost aprobată instrucțiunea privind modul de aplicare a articolului 439/7 din Codul Contravențional al Republicii Moldova, referitor la confiscarea specială a vehiculelor în cadrul procesului contravențional.
Astfel, începând de astăzi, categoriile de persoane menționate mai sus riscă să râmănă fără vehicul.
„Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului constatator. Agentul constatator al poliției doar constată fapta, iar ulterior urmează să solicite instanței de judecată aplicarea măsurii de siguranță – confiscarea specială a vehiculului”, menționează Poliția Republicii Moldova.
Totodată, reprezentanții organelor de forță recomandă conducătorilor auto să respecte Regulamentul Circulației Rutiere, pentru a nu deveni subiecții confiscării speciale.
Ce trebuie să știți despre confiscarea specială
Potrivit Legislației în vigoare, confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită în proprietatea statului a următoarelor bunuri:
#1. utilizate sau destinate pentru săvârşirea unei contravenții;
#2. rezultate din săvârşirea contravenției, precum şi orice venituri generate de aceste bunuri;
#3. date pentru a determina săvârşirea unei contravenții sau pentru a-l răsplăti pe contravenient;
#4. deținute contrar regimului stabilit de legislație şi depistate pe parcursul desfăşurării procesului contravențional;
#5. convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunurile rezultate din contravenții sau din veniturile generate de aceste bunuri.
În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora.
Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului constatator. În cazul contravențiilor prevăzute la art. 79 alin. (3) și art. 287, confiscarea specială se aplică de către reprezentantul Serviciului Vamal abilitat să examineze cauza contravențională.
Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorul este eliberat de răspundere contravențională.
Articolul 439/7 conține mai multe detalii cu privire la acest subiect.