Peste 140 de vinuri din 32 de crame mici au fost degustate în cadrul primului Festival al Vinului de Autor din Moldova

373634597_805872904872442_5615971102156079743_n

Peste 140 de vinuri de autor expresive terroir-ului din regiunile vitivinicole ale Republicii Moldova au fost prezentate de 32 de mici crame în cadrul primei ediții a Festivalului Vinului de Autor, organizat pe 2 septembrie de Asociația Micilor Producători de Vinuri, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul USAID prin Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

Potrivit Președintelui Asociației Micilor Producători de Vinuri, Arcadie Foșnea, „Primul Festival al Vinului de Autor a fost vizitat de peste 2 000 de persoane, s-au utilizat 18 000 de tichete de degustare de vinuri, ce denotă nivelul de explorare și interes pentru cunoașterea diversității vinurilor de autor. Membrii asociației au un portofoliu extins, inclusiv vinuri din soiuri autohtone, soiuri europene, bio, vinuri liniștite și spumante – pentru a răspunde tendințelor pieței și celor mai exigenți consumatori”.  

Vinurile de autor prezentate în cadrul evenimentului sunt produse de mici vinării, care de regulă reprezintă afaceri de familie ce activează în localitățile rurale și implică câteva generații ce muncesc împreună pentru a crea arome și gusturi locale și autentice. Aceștia dețin între 1 și maximum 20 hectare de podgorii, produc nu mai mult de 100 mii litri de vin și gestionează întreg lanțul de producere.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, KENT D. LOGSDON, a vizitat primul Festival al Vinului de Autor împreună cu soția sa, și a apreciat vinurile prezentate în cadrul evenimentului. „Statele Unite ale Americii susține sectorul de vinificație din Republica Moldova de mai bine de 18 ani prin intermediul USAID, și este extraordinar să vezi rezultatele acestui suport în rezultatele micilor vinificatori, dar și mai important este să-i cunoști pe micii producători”, a menționat excelența sa KENT D. LOGSDON.

Prezent la deschiderea Festivalului, Vladimir Bolea, Vice-Premierul, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a încurajat aceste inițiative și apreciat dezvoltarea segmentului vinului de autor: „Rolul vinăriilor mici este considerabil, atât în dezvoltarea satelor și valorificarea specificului local, în consacrarea vinurilor de autor, cât și în dezvoltarea turismului rural”.

Asociația își propune să consacre Festivalul Vinului de Autor într-o platformă unde vinificatori vor interacționa direct cu consumatorii, vor face schimb de impresii și opinii despre vinurile produse, dezvoltând astfel o cultură a consumului conștiincios de vinuri de calitate, vor dezvolta cultura vinului și va susține producătorul autohton. 

Asociația Micilor Producători de Vinuri este unica asociație reprezentativă pentru micii producători de vinuri, care, în cei peste 13 ani de activitate, a reprezentat și promovat producătorii de vinuri de autor, a cramelor mici din Moldova. Cu peste 450 de hectare de viță de vie, o producție anuală de peste 1 milion de sticle de vin, exporturi în peste 25 de țări și 16 destinații turistice integrate în Ruta Drumul Vinului Moldovei, asociația continuă să își consolideze rolul dinamic în industria vitinicolă națională.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente