Astăzi este a 558-a zi de război. În acest material, vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Ambasadorii din Rusia, Belarus și Iran nu au primit invitații de participare la ceremonia de decernare a Premiilor Nobel. Organizația a declarat că a decis să invite toți ambasadorii la ceremonie pentru a „răspândi cât mai mult posibil valorile și semnificațiile pe care le întruchipează Premiul Nobel”.
Mai multe detalii citiți în acest articol.
🟣 În această seară, armata rusă a bombardat regiunea Herson. Potrivit șefului Administrației militare regionale Herson, Oleksandr Prokudin, în jurul orei 18.00 au fost avariate mai multe locuințe din Bilozerka.
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite și internate în spital.
🟣 Noaptea trecută, armata rusă a atacat cu drone sudul regiunii Odesa. Potrivit șefului Administrației militare regionale Odesa, Oleh Kiper, două persoane au fost rănite.
🟣 Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a enunțat trei criterii pentru aderarea Ucrainei la NATO. Potrivit acestuia, următoarele trei lucruri sunt importante:
# prezența unui control civil-democratic asupra forțelor armate, atât prin legislație, cât și sub forma unei infrastructuri construite efectiv;
# proceduri clare, transparente, responsabile pentru dotarea Forțelor Armate, de la achiziții până la toate celelalte lucruri;
# planificarea în comun a operațiunilor.
🟣 Armata rusă a bombardat localitatea Pokrovske, din regiunea Dnipropetrovsk. Conform șefului consiliului regional, Mâkola Lukașuk, a fost avariată o instalație de infrastructură, o casă și cinci clădiri etajate și patru automobile. Unul dintre aceste automobile a luat foc. Victime nu au fost înregistrate.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!