Pentru a începe aderarea la Uniunea Europeană, Moldova are nevoie să deschidă capitolul de negocieri, iar ca cel din urmă să fie deschis, țara noastră trebuie să implementeze nouă condiții formulate de către Comisia Europeană. Printre aceste condiții pe care trebuie să le realizăm, subiectul regiunii transnistrene nu se regăsește.
Pașii pe care țara noastră a trebuit să-i realizeze până în luna iunie 2023:
#1. reforma justiției (4 puncte din 5);
#2. cadrul electoral (4 puncte din 5);
#3. combaterea corupției (3,8 puncte din 5);
#4. deoligarhizarea și reducerea influenței intereselor private (3,7 puncte din 5);
#5. combaterea criminalității organizate și spălării banilor (4,4 puncte din 5);
#6. îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice (4 puncte din 5);
#7. managementul finanțelor publice (5 puncte din 5);
#8. implicarea societății civile (4,6 puncte din 5);
#9. drepturile omului (4,8 puncte din 5).
În rezultatul evaluării, majoritatea măsurilor au fost îndeplinite, fiind înregistrată o medie generală de implementare de 4,24 puncte din pragul maxim de 5 puncte. Din cele 60 de acțiuni asumate de autorități, 24 de acțiuni (40 %) au fost îndeplinite fără carențe, 25 de acțiuni (41,66 %) au fost implementate cu unele rezerve, 10 acțiuni (16,66 %) urmează a fi îndeplinite, iar o acțiune (1,67 %) a fost realizată cu rezerve substanțiale.
Ultima acțiune care nu a fost realizată se referă la angajamentul privind deoligarhizarea, și anume îmbunătățirea cadrului de reglementare privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat/a societăților cu capital majoritar de stat, în conformitate cu principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Autoritățile responsabile în privința acestei acțiuni sunt Ministerul Economiei și Agenția Proprietății Publice.
Angajamentul care a fost implementat de Republica Moldova fără carențe este cel care prevede gestionarea finanțelor publice, care se află în managementul Ministerului Finanțelor.
Citiți și: Regiunea transnistreană – un impediment în aderarea Moldovei la UE?
Primul raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de Republica Moldova în politica de extindere a UE va fi publicat în toamna anului 2023.
Amintim că Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 4 martie 2022, iar pe 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a țării și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană.
Mai jos puteți vedea cel de-al doilea raport în privința angajamentelor Republicii Moldova privind cererea de aderare la UE.
Această analiză este publicată în cadrul proiectului „Republica Moldova în Uniunea Europeană: platformă de monitorizare și dezbatere pentru susținerea procesului de aderare” cu sprijinul programului Black Sea Trust for Regional Cooperation al German Marshall Fund și este implementat de Asociaţia Obştească Centrul de Cercetare și Advocacy în Afaceri Europene.