Teodor Stoilov vine din Sofia, Bulgaria și studiază imagine film la Școala de Film din Varșovia. E un coleg mai puțin vorbăreț, dar ceea ce zice merită a fi ascultat, mai ales glumițele-i ironice și râsul molipsitor. Teodor mi-a vorbit cu multă sinceritate despre țara lui, despre cum o simte el, cum vede lucrurile de acolo, mai bune, mai rele, de râs și de plâns. Te invit să cunoști Bulgaria prin ochii unui student de la Facultatea de Film.
„Orașul Sofia are un aspect vechi, sovietic, dar și cartiere moderne. Este o capitală cu o densitate mare a populației. În sectorul cu cea mai mare densitate, care e și cel mai periculos, Liulin, locuiește tocmai jumătate din populația orașului, în mare parte săteni care s-au mutat în capitală, romi și cei cu venituri mai modeste. E ca un joc video cu tot felul de oameni, care mai simpatici, care mai dubioși, dar zona are cu siguranță farmecul său. Este de înțeles de ce bulgarii aleg capitala ca loc de trai, aici sunt mult mai multe oportunități, mai ales în artă. În general, vreau să cred că Sofia se modernizează. Există patru linii de metrou. Avem tramvai. Piste de bicicliști sunt doar în centrul orașului pentru ochii turiștilor. Se construiesc primele clădiri zgârie-nori. Cred că Sofia e specială și datorită muntelui Vitoșa, care se vede aproape de peste tot din oraș. Vara făceam drumeții acolo, iar iarna mergeam la schiat cu prietenii. Locurile mele preferate din Sofia cred că sunt terenurile de skateboard. Există două care îmi plac mult. Sunt private, dar destul de mari. Chiar dacă cei de la guvernare au promis construirea unui nou parc public, încă așteptăm. Cred că e necesar, întrucât comunitatea de skateboardiști e mare în Sofia.
Bulgarii se mândresc cu inventarea alfabetului chirilic, dar și cu cel mai vechi oraș populat din Europa – Plovdiv –, care are în jur de 8 000 de ani. Istoria e ceea ce îi ține pe bulgari uniți, din școală suntem învățați să ne iubim țara. În general, bulgarii sunt oameni calzi, dar aș zice că mulți dintre ei se confruntă cu niște frustrări și complexe pe care nu sunt obișnuiți să le exteriorizeze, să le discute sau să le remedieze cu ajutorul unui psiholog sau terapeut. Suntem foarte încăpățânați! Nu cred că am văzut un popor mai încăpățânat decât bulgarii. Vârstnicii sunt cei mai drăguți – gătesc și adună toată familia la masă.”
„Turiștii vizitează Bulgaria pentru munți și mare. Eu recomand și orașele Nesebar, Koprivștița, stâncile și cetatea Belogradcik. Sofia, Plovdid, Nesebar, dar și alte orașe au ruine romane care merită vizitate. Tot în Nesebar sunt plajele Sunny Beach, cunoscute pentru că sunt pe placul tuturor, de la familii cu copii mici, la adolescenți petrecăreți și studenți aventurieri. Apropo, un lucru pe care l-am savurat la școală este faptul că aveam multe excursii prin țară. Iarna aveam «școala albă» – mergeam cu clasa la munte, primăvara – «școala verde», cu drumeții prin păduri, iar vara era «școala albastră», când mergeam cu colegii la mare.
Ce ar putea părea straniu pentru străini în legătură cu bulgarii e felul în care zicem da și nu, absolut opusul a cum se face peste tot în lume. Datul din cap de la stânga la dreapta înseamnă da, iar de jos în sus – nu. Foarte des se folosește „mersi” și „ciao”, nu știu de unde au apărut în vocabularul bulgarilor.
Dacă aș face un film despre Bulgaria, aș încerca să arăt și partea veselă și partea tristă, de râs și de plâns. Cum să vă explic… este atâta bine în țara asta, dar simt că acum e mai mult rău. Atâtea lucruri diferite, dar în același timp bizare se pot întâmpla pe străzile din Sofia! De exemplu, mai apar din când în când cai. Accesul lor în capitală a fost interzis cu doi ani în urmă, dar pot fi zăriți în continuare. O dată, am văzut un cal urcându-se pe o mașină. În politică e la fel, lumea votează pentru răul cel mai mic. Ne-am obișnuit să nu credem în politicieni, să nu avem speranță, să ne plângem mult și după alegeri să fim iar nemulțumiți.
Studiile în Bulgaria sunt împărțite în patru etape: grădinița, apoi din clasa întâi până într-a IV-a e școala primară, dintr-a V-a până în a VII-a – gimnaziul, iar liceul e din clasa a VIII-a până într-a XII-a. Între acestea se susțin examenele de trecere. Ce mi se pare straniu e că pentru a fi admis în clasa a VIII-a, media de trecere pentru fete e de 28 de puncte din 36, iar pentru băieți – doar 26. Acest punctaj e suma notelor la șase discipline, întrucât în Bulgaria sistemul de notare e de la 1 la 6, 6 fiind nota maximă. Evident, nota 1 nu se pune aproape niciodată, iar 2 – foarte rar.
Eu am studiat la un liceu cu profil englez, ceea ce presupunea că în clasa a VIII-a obiectele școlare se rezumau la limba bulgară, limba engleză și matematică, plus educația plastică, muzicală și fizică. Toate celelalte materii sunt omise în clasa a VIII-a pentru ca elevul să își îmbunătățească limba străină aleasă, întrucât următorii patru ani de liceu sunt predați doar în acea limbă. Mie mi s-a părut acest sistem cam problematic. Aveam profesori în vârstă (majoritatea în jur de 60 de ani) care nu știau bine engleza și se chinuiau să ne predea materia într-o limbă străină. Mai mult decât atât, la școală învățam din manuale în engleză, iar acasă trebuia uneori să studiem din cărți în bulgară. Dacă îmi amintesc bine, la liceele cu profil real, predarea era în limba bulgară din clasa a IX-a, dar într-a VIII-a oricum se punea accent pe engleză. Tot în clasa a IX-a elevul poate renunța la educația plastică, iar într-a XII-a, la dorința lui, se pot adăuga opțional discipline cum ar fi IT, filosofie sau științe reale etc.
La final de liceu, am avut două examene: limba bulgară și o disciplină la alegere. Evident, eu și colegii mei am ales engleza. A fost destul de simplu. Examenul la literatura și gramatica bulgară a fost ceva mai complicat – a trebuit să memorizez câte un vers din toate poeziile studiate, pentru că pe foaia de examen nu se oferă niciun text de referință.”
„După mine, cel mai mare neajuns în sistemul de educație e indiferența. În clasele de liceu, elevilor le pasă din ce în ce mai puțin de școală. Profesorii sunt și ei obosiți sau plictisiți. Ar fi minunat dacă ar exista cadre didactice mai tinere, care să motiveze elevii că ceea ce învață e cu adevărat util și interesant. Copiii nu prea respectă regulile la școală, nu sunt deprinși să depună prea mult efort, absentează de la ore. De exemplu, în timpul pandemiei COVID-19, lecțiile online au apărut abia în următorul an de studii. Eu, de exemplu, fiind în clasa a XI-a, am ratat trei luni de studiu. În clasa a XII-a, lecțiile ni s-au predat în format fizic combinat cu cel online, dar mulți dintre profesori nici nu știau cum să folosească laptopurile și aplicațiile destinate studiilor. Dincolo de asta, cred că școala trebuie să asigure mai multe lecții practice și să ofere cunoștințe utile pentru viața de adult.
Cred că tineretul pleacă din Bulgaria, deoarece țara nu îi încurajează suficient. După absolvirea liceului, majoritatea colegilor mei au rămas în Bulgaria, iar dintre cei care au emigrat au ales ca destinație Țările de Jos sau Germania. În Bulgaria există temerea că dacă începi ceva – o mică afacere, o întreprindere, un start-up –, la un moment dat oricum sistemul îți va pune bețe în roate. Pe de altă parte, dacă un tânăr e motivat și un bun profesionist, cred că poate avea un salariu și o viață decentă aici, iar în ultimii ani, mai ales domeniul IT confirmă asta.
Eu am ales să studiez film, fiindcă mă fascina această artă încă din copilărie. La grădiniță făceam flipbooks (kineograf) – cărțulii cu ilustrații care se schimbă de la o pagină la alta, astfel încât atunci când paginile sunt vizualizate într-o succesiune rapidă, imaginile par să fie animate. În adolescență, filmam videoclipuri dinamice cu prietenii mei care se dădeau pe skateboard sau chiar snowboard. Îmi documentam vacanțele de vară cu camera de filmat și făceam tot felul de clipuri pe YouTube.”
„Părinții mi-au spus mereu să merg peste hotare pentru un viitor mai bun. Ei au avut oportunitatea să plece din țară, dar au ales să rămână și acum regretă. Eu eram gata să încep școala de film în Sofia, dar analizând oportunitățile de după absolvire, acestea sunt mult mai multe peste hotare. Cei care termină aici facultatea de film ajung să facă în mare parte spoturi publicitare sau clipuri video, foarte puțini reușesc să facă filme. În general, nu mă văd revenind în Bulgaria cu traiul.
Polonia e mult mai friguroasă decât îmi închipuiam. Polonezii sunt slavi ca și bulgarii, iar bulgarii sunt de două tipuri – bătăușii care caută motive de ceartă și oamenii foarte calzi și prietenoși. În transportul public, lumea nu are probleme să stea alături pe scaun, în comparație cu Polonia, unde spațiul personal trebuie respectat. Totuși, din acest punct de vedere, rezonez mai mult cu polonezii, nu-mi plac interacțiunile din autobuz.
E îmbucurător că, în ultimii ani, industria cinematografică s-a dezvoltat în Bulgaria. Mari producții hollywoodiene, cu scenografie impunătoare, se filmează în studiourile din Sofia. Din păcate totuși, cineaștii autohtoni nu dispun de bugetul necesar pentru a folosi și ei aceste platouri. Anii ’80 au fost fructuoși pentru dezvoltarea cinematografiei din Bulgaria, însă în anii ’90 s-a resimțit o criză. În ultimul timp au început să apară tot mai multe pelicule apreciate internațional. De exemplu, din trilogia regizorului bulgar preferat, Stefan Komandarev – Directions (2017), Rounds (2019), Blaga’s Lessons (2023) –, primul titlu a fost proiectat la Cannes. Nu știu dacă vă recomand acest film sau nu. E foarte brutal, despre cât de tristă e Bulgaria.”
„Aș recomanda, totuși, Glory (regia Kristina Grozeva – 2016), Yesterday (regia Ivan Andonov – 1988), A dog in a drawer (regia Dimitar Petrov – 1982), Goat Horn (regia Metodi Andonov – 1972), A Nameless Band (regia Liudmil Kirkov – 1982), Time of Violence (regia Liudmil Staikov – 1988).
Dintre scriitorii bulgari, lumea îl citește pe Georghi Gospodinov, iar cel mai cunoscut titlu al său este Time Shelter, care a câștigat premiul internațional Booker, oferit celor mai bune cărți traduse sau scrise în engleză. Poeții mei preferați sunt Atanas Dalcev, Peio Iavorov, Hristo Botev. Aleko Konstantinov este creatorul lui Bai Ganyo – unul dintre cele mai populare personaje literare, un bulgar sărac de la țară, ignorant, egoist și needucat, care reprezintă prototipul unui balcanic.”
„Muzică bulgară modernă nu prea ascult. Știu câteva trupe vechi mai cunoscute, cum ar fi Upsurt, Hipodil, B.T.R., dar sunt sigur că mai este multă muzică bună cu care nu sunt eu la curent.
Fiecare bulgar are în frigider iaurt. Se zice că iaurtul a fost descoperit aici și e considerat foarte folositor. Am impresia că în Sofia nu prea sunt restaurante cu specific străin. Mai la toate restaurantele se servește mâncare autohtonă care are influențe balcanice, în special grecești și turcești. Bucatele tradiționale sunt: banița (plăcintă cu brânză), ayran (iaurt cu apă și sare), salată bulgărească, numită și șopska (cu roșii, castraveți, ardei, ceapă și telemea), sarmale (orez cu carne înfășurat în varză sau frunze de vie), musaca bulgărească, turșia (legume murate sau marinate).
Ziua numelui este foarte importantă în Bulgaria. E ca o zi de naștere; omagiatul primește cadouri, familia stă la masă, iar fiecare nume vine cu un meniu sau cu o activitate specifică. De exemplu, de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, se mănâncă pește, iar de Sfântul Teodor, sărbătorit cu 40 de zile înainte de Paște, e o tradiție să călărești. Crăciunul e sărbătorit pe 25 decembrie, se pregătește un număr impar de feluri de mâncare care se lasă peste noapte pe masă pentru cei răposați. Pitka, un fel de colac, se servește punându-ți o dorință. Mai mult, în pâine este ascuns un bănuț, iar cel căruia îi nimerește felia cu bănuț e considerat norocos. Bunica mea punea mereu trei bănuți, pentru toți nepoții ei, apoi se prefăcea că am primit acele bucăți întâmplător. De Paște, mama ne face semnul crucii pe față cu vopsea, dar o face cu vopsea uscată pentru a nu rămâne culoarea, e mai mult un gest tradițional. Ciocnim ouăle roșii pe ambele părți.
Nu știu dacă tradițiile de la nuntă au ceva specific. Mirele vine acasă la mireasă să o ia, apoi are loc cununia religioasă urmată de petrecere. Se cântă muzică tradițională sau țigănească. Pitka este aruncată de sus mirilor, iar cel care o prinde primul se zice că va fi capul familiei. De obicei, câștigă mirele, pentru că e mai înalt. La final, tinerilor li se dăruiesc lucruri pentru gospodărie, mai ales electrocasnice.”
