Deficit de peste 300 de cadre didactice în școlile din Chișinău în noul an de studii. Andrei Pavaloi: „Au fost repartizați doar 204 specialiști”

ultimul sunet
Foto:diez.md

Pentru noul an școlar, Primăria Chișinău a solicitat Ministerului Educației și Cercetării delegarea tinerilor specialiști în cadrul instituțiilor educaționale din municipiu. Totuși, din cele peste 500 de cadre didactice solicitate ar fi fost repartizate doar 204. Despre aceasta a anunțat la ședința săptămânală a primăriei Chișinău Andrei Pavaloi, șeful adjunct al direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău.

„În acest an, am făcut o solicitare către Ministerul Educației și Cercetării în ceea ce privește delegarea tinerilor specialiști în cadrul instituțiilor educaționale. Am făcut o solicitare pentru 547 de specialiști, însă au fost repartizați doar 204 specialiști. La ziua de astăzi înregistrați în cadrul instituțiilor de învățământ, din păcate, avem doar 80 de persoane”, spune Andrei Pavaloi.

Astfel, și acest an școlar îl începem cu un deficit destul de mare de cadre didactice.

Andrei Pavaloi, șeful adjunct al direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău.

Acesta a precizat că, în conformitate cu ordinul Ministerului Educației, primul sunet va avea loc pe 1 septembrie, începând cu ora 8.30, și nu va dura mai mult de 45 de minute. 

Amintim că anterior ministrul educației, Dan Perciun, a anunțat despre faptul că subiectul discuțiilor pentru prima oră de dirigenție care are loc tradițional în data de 1 septembrie în toate școlile din țară va fi despre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Respectiv, profesorii vor trebui să elaboreze un mesaj educațional pentru prima oră de dirigenție.

În Republica Moldova anul școlar începe pe 1 septembrie. De obicei, în prima zi de școală se organizează un careu festiv și o lecție de dirigenție. Tema pentru această lecție este stabilită în fiecare an de către Ministerul Educației. În anul precedent, elevii au discutat despre eroii căzuți în războiul de pe Nistru.


În acest articol puteți vedea structura anului școlar pentru anul de învățământ 2023/2024. Care este orarul lecțiilor și al vacanțelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente