Ce haine ar trebui să porți pe timp de caniculă pentru a-ți menține corpul răcoros

caniculă
Foto:Rex Features

Țările continuă să se confrunte cu valuri de căldură extremă care devin din ce în ce mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. Și în Republica Moldova, în ultimele două luni, meteorologii au anunțat câte un cod galben sau portocaliu de căldură aproape în fiecare săptămână. Ultimul dintre ele va dura până în data de 29 august.

Pe timp de caniculă, hainele pe care le purtăm reprezintă o componentă importantă în modul în care ne menținem răcoroși. Cercetătorii au descoperit că, purtând haine adecvate, este posibil să mărim temperatura aerului condiționat cu două grade Celsius, ceea ce, pe termen lung, ar economisi o cantitate considerabilă de energie.

Luând aceste informații în considerare, BBC a scris un articol explicativ prin care ne ajută să înțelegem care sunt hainele potrivite pe timp de caniculă.

Culoarea și designul

În ceea ce privește culoarea, vara, majoritatea oamenilor poartă haine de culori deschise, în special alb, pentru că reflectă razele solare în loc să absoarbă lumina.

Totuși, trebuie să ținem cont și de grosimea și potrivirea hainelor, deoarece căldura nu vine doar de la soare, ci și din corpul nostru. Atunci când căldura din corpurile noastre atinge hainele albe, aceasta este reflectată înapoi spre organism.

În 1980, un studiu privind motivul pentru care beduinii – un popor indigen, seminomadic, care locuiește în regiunile deșertice din Peninsula Arabică, Orientul Mijlociu și Africa de Nord – poartă haine negre în deșert, a constatat că expunerea la căldură era aceeași, indiferent dacă membrii tribului purtau haine albe sau negre.

Sursă: Getty Images

Cum este posibil?

Țesăturile de culoare neagră sunt bune radiatoare de căldură, ceea ce înseamnă că absorb căldura emanată de corp. Astfel, ar putea chiar răci corpul. Secretul beduinilor constă în purtarea hainelor negre largi, mai ales atunci când bate vântul. Hainele negre lejere încălzesc spațiul dintre țesătură și piele creând un curent de aer ascendent și oferind o ușoară răcire.

Totuși, în cazul în care decideți să purtați haine strâmte, specialiștii recomandă să fie de culori deschise.

De asemenea, sunt recomandate și țesăturile cu textură, cum ar fi seersucker sau pique. Astfel de țesături sunt folosite la tricourile polo pentru sport, pentru că nu permit lipirea de corp.

Cum alegi materialul

Țesăturile ușoare, cum ar fi bumbacul și mătasea, sunt de obicei cele mai potrivite atunci când vine vorba despre lejeritate. Bumbacul, inul, nailonul și poliesterul sunt toate clasificate ca fiind țesături respirabile (într-o anumită măsură), ceea ce înseamnă că acestea permit transpirației și căldurii să se evaporeze prin material. Bumbacul și poliesterul absorb și reflectă majoritatea radiațiilor infraroșii. Astfel, organismul se poate încălzi mai repede, deoarece lumina invizibilă poate genera căldură.

Bumbacul absoarbe umezeala, dar nu se usucă rapid, așa că, dacă transpiri mult, hainele tale vor rămâne umede, ceea ce le face mai puțin confortabile. Inul se poartă pe scară largă, deoarece are o respirabilitate bună datorită fibrelor sale mari, dar, la fel ca bumbacul, se usucă greu. Lâna merino a fost o alegere populară pentru pasionații de activități în aer liber, deoarece este respirabilă și elimină umezeala fără a reține mirosul.

Nailonul și poliesterul sunt folosite în majoritatea hainelor, deoarece elimină umezeala și se usucă rapid, dar rețin mirosul. Cercetările au arătat, de asemenea, că nailonul are o absorbție mai mare a umezelii și o capacitate de stoarcere mai bună decât poliesterul, dar se usucă mai greu. Totuși, fibrele sintetice precum nailon și poliesterul pot fi inconfortabile atunci când se udă.

Un alt studiu sugerează oamenilor să poarte îmbrăcăminte din bambus, deoarece este un conductor scăzut de căldură și este un material confortabil.

Sursă: alibaba.com

De asemenea, au apărut și alternative noi materiale și țesături care vor ajuta la răcirea corpului.

Materiale inovative

Companiile sportive precum Nike și Adidas investesc milioane de euro în proiectarea unor țesături inteligente, iar oamenii de știință, de asemenea, investesc resurse pentru a cerceta ce țesături sunt mai bune pentru a menține corpul rece. Oamenii de știință de la MIT au descoperit că prin crearea unor fibre de nailon și poliester mai subțiri, cu diametrul de aproximativ un micrometru, și prin împletirea lor într-un fir cu o grosime de 30 de micrometri ar putea ajuta purtătorul să mențină o temperatură mai confortabilă.

Oamenii de știință de la Universitatea din Maryland, SUA, au dezvoltat, de asemenea, fibre sintetice care își modifică structura în funcție de condițiile exterioare, respectiv eliberează mai multă căldură pe măsură ce temperatura crește. Firul adaptabil se extinde modificând spațiul dintre fibre. Spațiul mai larg permite textilelor să respire și lasă căldura să se evacueze, astfel încât corpul să se răcească.

Totuși, oamenii de știință consideră că cea mai bună modalitate de a nu încălzi corpul pe caniculă este purtarea hainelor ude. Apa are nevoie de energie termică pentru a se evapora și, pe măsură ce face această tranziție de la lichid la gaz, folosește căldura provenită din corp, astfel răcorind pielea și scăzând temperatura.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente