E clar că nu mai stăm acasă. Când aveam 18 ani, la fel ca aproape toți colegii mei de liceu, îmi îngrămădeam lucrurile și le urcam în autobuzul spre facultate. Unii s-au îndepărtat de casă cu 40 de kilometri, alții – cu 200 de kilometri sau mai mult. În primii ani de facultate, pe care îi combinam cu reporteria la #diez, le vorbeam colegilor mei că mi-ar plăcea să revin la Cahul și să fac acolo jurnalism. Ideea asta a rămas cu mine, chiar dacă nu am implementat-o, de asta, fiind la Zilele Nordului, motivația festivalului m-a sensibilizat.

Ștefan Teișanu a plecat din Darabani la 14 ani către Botoșani. După liceu, a mers la Cluj-Napoca pentru facultate, iar tinerii din jurul său făceau la fel. În tot acest timp, s-a întrebat ce se întâmplă cu aceste comunități mici din care tinerii își doresc în realitate să plece cât mai repede și cât mai departe? De 10 ani, Ștefan și echipa explorează dilema întorcându-se la Darabani, cel mai nordic oraș al României, în fiecare vară pentru Zilele Nordului – un festival de patru zile, unde membrii și voluntarii pun la cale activități culturale ca să actualizeze relația dintre oameni și locuri, iar pe termen lung, ca să regenereze societatea prin cultură.

Ștefan Teișanu este președintele Asociației Nord, organizație care vrea să contribuie la dezvoltarea regiunii de nord a României prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere: ale României, Republicii Moldova și Ucrainei. Asociația face asta prin proiecte (printre care și Zilele Nordului) de revitalizare urbană, culturală și socială. Membrii cred în capacitatea transformatoare a culturii, care poate schimba în bine orice comunitate.

Am vorbit cu Ștefan în urma unui tur al orașului, care a inclus și o vizită la Muzeul Nordului, un alt proiect al asociației, care este găzduit de conacul Balș, o clădire istorică de referință în localitate. În muzeu sunt acum aproape 500 de exponate, grupate în colecții, care provin din județele Botoșani, Suceava, Iași, regiunea Cernăuți-Herța și Basarabia.

Tot la conac au loc și multe dintre activitățile festivalului, așa cum sunt dezbaterile sau spectacolele de teatru. La festival se întâmplă și concerte, proiecții de film, tururi turistice și gastronomice, un maraton de tip trail și unul cu biciclete de munte, dar și campionatul mondial de borș moldovenesc.

Când a fondat festivalul, Ștefan era plecat deja de mai mult de 10 ani din Darabani. În tot acest timp, a făcut antreprenoriat în domeniul educației și apoi în domeniul culturii la Cluj-Napoca, în proiecte care, spune el, l-au echipat cu resurse și cu maturitate ca să poată începe ceva ca Zilele Nordului. Târgul de Cariere a fost unul dintre ele. La fondarea târgului, se întreba cum îi poate ajuta pe oameni să se orienteze, să cunoască companii, burse, universități, ONG-uri cu care să lucreze. După perioada târgului, munca sa a rămas în domeniul culturii, pentru că vede în cultură un loc în care poate să experimenteze mult mai mult.

Spre deosebire de educație, care presupune un contract conștient dintre mine și tine – eu, care sunt educatul, tu, care mă educi –, un contract conștient asumat, cultura mi-a părut un teren mai larg și mai fertil pentru decizii individuale. Cultura nu e obligatorie, nu e agresivă, nu e violentă, o faci cum vrei după dorința ta, te lași expus, îți dai un răspuns sau poate îți pui o întrebare. De asta și am decis ca munca mea, care la început mergea în direcția orientării în carieră, să o mut ușor în direcția culturii. Aceasta s-a materializat în Centrul Cultural Clujeanul, unde de 10 ani explorăm ce schimbări se pot face prin cultură în societate. M-au ajutat experiența, contactele, dar în primul rând m-a ajutat faptul că, având aceleași preocupări constante de 20 de ani, punându-mi aceleași întrebări, mi-am sincronizat mai ușor munca mea de la Cluj cu munca mea de la Darabani, povestește Ștefan.

„Înainte, stăteai unde te-ai născut și spuneai: «Casa părintească nu se vinde». Dar nu cred că mai e cazul”

Festivalul s-a născut dintr-o necesitate care continuă să existe. „Ce se întâmplă cu aceste comunități mici din care tinerii își doresc în realitate să plece cât mai repede și cât mai departe? Care e soarta lor, cum se schimbă relația dintre oameni și locuri în contextul în care toată lumea vrea să plece, toată lumea are dreptul să plece și pentru toată lumea e foarte ușor să plece? E clar că tinerii pleacă să experimenteze și să încerce lucruri noi. Cei mai mulți dintre ei evident că nu se întorc înapoi în localitățile mici, așa cum n-am făcut-o nici eu. Așa că mă întreb dacă nu e cazul să regândim relația dintre om și loc? Înainte, stăteai unde te-ai născut și spuneai: «Casa părintească nu se vinde». Dar nu cred că mai e cazul. Nu are nimeni dreptul să-mi ceară mie să locuiesc într-un loc anume, dimpotrivă, eu am responsabilitatea să mă caut pe mine în lumea largă. Trebuie să actualizăm cumva relația asta dintre om și loc. Nu mai stăm noi să locuim în casele părinților noștri.”

Și dacă totul este clar cu rămasul acasă, atunci următoarea întrebare pentru Ștefan a fost dacă tinerii ar vrea să facă poate și altceva în satele lor natale decât să vină acasă doar de sărbători.

Poate să vină acasă și în „vacanță de vară”? În momentul în care se întemeia Asociația Nord, cu misiunea actuală, Ștefan înțelegea că personal are și un bonus suplimentar din această poveste. Înțelegea că se îndepărtează tot mai mult, că viața devine mai complicată și că îl ține tot mai departe, de asta se bucura să aibă motive suplimentare să revină acasă. „Eu acum sigur vin acasă mai des decât dacă nu făceam lucrul acesta. Și îmi mai amintesc că am avut nevoie de doi ani de zile să scot din mine un slogan pentru asociația noastră. Înainte, nu reușeam să verbalizez, dar simțeam asta. Sloganul e «Rădăcinile cresc». Se referă la faptul că trecutul crește în noi, el prefigurează deja într-un fel sau altul viitorul și nu te poți dezice de el. Mai degrabă îl îmbrățișezi și te uiți la el critic, analitic, la ce e bun, la ce e rău, ce de acolo poți duce mai departe, ce de acolo poți îmbunătăți, ce de acolo e mai bine să oprești. Toate aceste lucruri trebuie analizate critic, pentru că rădăcinile, oricare ar fi ele, bune sau rele, cresc în noi oricum. Se manifestă oricum într-o formă sau alta. Și atunci mă întreb care e forma în care crescutul rădăcinilor se manifestă de fapt? În ce fel cresc rădăcinile?

Ce legătură este între voluntariat și încrederea în semeni?

În România, nivelul de încredere al oamenilor în conaționali este printre cele mai mici din Europa, în timp ce țările nordice sunt la un nivel de încredere de 10 ori mai mare. „Chiar cred că încrederea în semeni este cea mai mare problemă societală și că poate fi rezolvată prin voluntariat. Făcând voluntariat, lucrezi pentru același scop alături de alți oameni. Îți dai timpul și energia unor cauze și asta creează o legătură între tine și oamenii de lângă tine. Inițial, îi suspectezi că au aceleași intenții ca și tine. Apoi, intrând într-un proiect alături de ei, ajungi să-i cunoști, înțelegi că se poate, ajungi să poți să faci lucruri mai bune, iar pe termen lung, ajungeți să aveți încredere unii în alții. Sigur că e un proces anevoios. Nouă ne-au trebuit 10 ani să ajungem la 1 000 de voluntari.”

Voluntarii de la Zilele Nordului sunt tineri cu vârste de peste 16 ani. Anul acesta, au fost invitați la festival pentru a se reconecta unii cu alții. Au venit în jur de 100, ceea e un rezultat foarte bun. „Voluntariatul se face prin puterea exemplului, prin răbdare, prin încăpățânare în fiecare an. Cu timpul, procesele devin tot mai cunoscute și mai simple, legenda crește ușor-ușor, ideea de a fi voluntar devine mai populară.”

Asociația Nord și-a propus să-și evalueze impactul la nivel generațional, ceea ce în ani ar însemna cam 25, din punct de vedere sociologic. „Nu ai cum să te aștepți la schimbări mari în termen scurt, și atunci am setat acest orizont larg de 25 de ani. Evaluarea muncii tale în procesul de schimbare socială trebuie făcută la perioade mari. Dacă ne evaluăm la final de an, sigur nu merită, nicio șansă, totul e un eșec, până într-un punct în care nu mai e eșec, în care ai făcut destul, ai acumulat destul ca să mergi înainte. Și nu știu exact care este acel punct, așa că mi-am propus să facem asta pe o perioada îndelungată în viața unui om. Perioada are și semnificația simbolică a unei generații. Orizontul acesta ne permite să răspundem și la întrebarea suplimentară: «Ce schimbare a adus generația noastră?».”

Viitorurile viitoare versus trecuturile anterioare

La festival se simțea foarte bine acest amestec dintre nou și vechi. Vizitatorii erau încântați de ambele „tabere”. Același public, care seara cânta pe piesele celor de la Subcarpați și dansa pe ritmurile de pop electro astral ale Paulinei, ziua mergea la dezbateri despre patrimoniu. Amestecul e și el parte din filosofia festivalului. „Cred că în orice comunitate, mică sau mare, vechiul și noul trebuie să găsească calea de a conviețui. Nu întotdeauna trebuie să demolezi o clădire veche ca să faci una nouă. Evident că vechiul are lucruri bune și că noul are lucruri bune și că și noul și vechiul au și lucruri rele. Nu e vorba despre cine e mai bun. Mie mi se pare că singura cale este echilibrul și tot asta încercăm să găsim și noi, un echilibru în a actualiza ceea ce e vechi și valoros și efortul de a fi deschis la nou. Asta se vede în lista noastră de invitați sau în line-up-ul nostru de pe scenă.”

Filosofia e la țanc și cu tema festivalului de anul acesta – viitorul. În special s-a vorbit despre scenarii de viitor pentru a transforma comunitățile mici.

Cum s-a schimbat Darabaniul în 10 ani

Schimbarea se vede foarte bine, zice Ștefan. „E foarte greu de lucrat în comunitățile mici, fiindcă lumea nu are experiență, nu are încredere, nu avem infrastructură, avem dificultăți cu cazarea, e un colț îndepărtat, ajungi greu aici, și totul e mai greu. Efortul necesar e mai mare decât într-un oraș mare unde lucrurile acestea sunt mai exersate. În schimb, rezultatul e mult mai evident. Dacă ai reușit să depui acest efort, atunci rezultatul se vede. Te uiți în jur, acum 10 ani aici [locul interviului – Muzeul Nordului] era pustiu, acum este un muzeu. Locul în care am deschis festivalul nu exista, acum este un teatru de vară cu 100 de locuri, în care tinerii se pot manifesta, pot face concerte. Casa de cultură nu exista. Când am făcut primul concert acum 10 ani, am împrumutat un pian care nu avea două clape și am făcut primul concert acolo. Acum, sala este renovată, e folosită în mod curent de comunitate. Nu existau ONG-uri în oraș, iar acum există mai multe. Una dintre primele străzi asfaltate după revoluție a fost strada care duce spre locația noastră de concerte – Poiana Teioasa. Iar acestea sunt doar lucrurile evidente. Lucrurile mai puțin evidente sunt legate de schimbarea în oameni, faptul că noi aducem în fiecare an invitați, că provocăm o conversație care îi scoate pe localnici din inerția lor firească și îi expune, îi obligă să exerseze cuvinte noi. Lucrul acesta se vede foarte clar pentru mine, care cunosc orașul de atâta vreme. De exemplu, nivelul conversației de acum cu administrația locală e infinit mai bună decât nivelul conversației de acum 10 ani. Eu acum simt că pot vorbi cu niște egali, care înțeleg concepte la zi legate de mobilitate urbană durabilă, de orașe pentru oameni, de rolul și locul educației. Despre lucrurile acestea nici nu puteam vorbi acum 10 ani, îi plictiseam dacă deschideam subiectul dat. Și cea mai importantă e schimbarea în tineri, deoarece dacă la început eram maximum cinci persoane din Darabani care practicau voluntariat, acum, cei mai mulți dintre tineri se implică încă din liceu în activități de voluntariat. În urma colaborării cu noi, au înființat un ONG al elevilor, la facultate continuă aceste activități înscriindu-se în organizații studențești.”

Ceea ce se întâmplă la Darabani în fiecare vară nu este un proiect de cultură de amorul artei. E un proiect unde cultura e văzută ca sursă pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și dezvoltarea comunității, mi-a explicat Ștefan.

Ștefan și-ar dori ca ideea festivalului să se dezvolte și în alte colțuri ale României, însă crede că 10 ani e o perioadă prea scurtă pentru tipul acesta de impact. „Cu siguranță că am inspirat multă lume, așa cum și noi am fost inspirați de multă lume. Am văzut mai degrabă impactul la nivel individual, în oamenii care au început să vină aici mai des, care au început să replice lucruri de genul acesta și în comunitățile lor. O replică unu la unu încă nu am avut. Sincer, mi-aș dori foarte mult să fac asta. Chiar am avut o propunere concretă din partea celorlalte orașe extreme din România. Cei de la Sânnicolau Mare au zis că iau în considerare să facă Zilele Vestului. Oricum, nu există chiar un model ce poate fi replicat. El trebuie puternic adaptat, căci modelul pornește de la necesitățile specifice locale. E un model foarte simplu, de fapt, trebuie să revii în fiecare an și să păstrezi discursul, răbdarea, încăpățânarea; să faci asta, să nu te lași. Anul viitor, ne propunem să aducem și mai multe comunități mici din România și poate chiar și din Republica Moldova. Mi-aș dori ca Zilele Nordului să devină un soi de «forum de la Davos» al civismului cultural.”

A 11-a ediție a Zilelor Nordului deja e în pregătiri. Biletele sunt puse aici în vânzare.