Pe data de 22 august 2023, Universitatea Tehnică a Moldovei a făcut un pas semnificativ în direcția modernizării și digitalizării agriculturii prin semnarea acordurilor de parteneriat cu 12 companii specializate în agricultura modernă. Acest parteneriat extins are ca obiectiv major crearea Centrului Agrotech Arena la Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a UTM.
Festivitatea de semnare a acordurilor a fost deschisă de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, care a menționat că parteneriatul cu cele 12 companii agricole constituie un prim pas foarte important spre resuscitarea și modernizarea învățământului superior agricol în Republica Moldova. Această inițiativă vizează atât dezvoltarea de conținuturi educaționale aliniate la necesitățile domeniului, cât și crearea unor oportunități semnificative pentru creșterea eficienței și sustenabilității agriculturii. În context, d-sa a ținut să le mulțumească noilor parteneri, dar și inițiatorilor proiectului – Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii și Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova (FTA) – pentru această deschidere extraordinară, apreciată ca fiind o continuitate firească a eforturilor lor de a susține dezvoltarea și modernizarea agriculturii.
Printre cele mai importante contribuții ale noilor parteneri se numără implementarea tehnologiilor digitale în cadrul proiectului, oferind Universității echipamente tehnologice digitale, consultanță și instruire pentru utilizarea acestor tehnologii. În schimb, Universitatea Tehnică a Moldovei va pune la dispoziția partenerilor terenul didactic al Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, care includ plantații anuale și multianuale, precum și facilitățile necesare pentru implementarea tehnologiilor digitale în cadrul Centrului Agrotech Arena. Astfel, misiunea acestui parteneriat se concentrează pe crearea infrastructurii agricole pentru următorii 100 de ani, iar colaborarea are ca scop introducerea acestor tehnologii inovatoare în Republica Moldova pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.
Astfel, Agricos Tech SRL (director executiv – Corneliu GRIGORIEV), dealer oficial al gigantului agricol XAG și unul dintre cei mai mari producători mondiali de UAV-uri și roboți industriali, va oferi drone XAG pentru pulverizarea culturilor agricole, sisteme de piloți automate XAG pentru vehicule tradiționale, transport terestru fără pilot pentru diverse activități agricole și sisteme de protecție a plantelor, bazate în special pe utilizarea bacteriilor (microorganismelor).
SRL AgroForța-M (administratoare – Cătălina MATCOVSCHI) – lider național în soluții inteligente de irigare, va furniza soluții inteligente de irigare prin picurare pentru culturile agricole de pe terenurile Agrotech Arena: sisteme automate de irigare cu senzori; sisteme de irigare pe bază de inteligență artificială; irigare subterană prin picurare; software pentru controlul și monitorizarea sistemelor de irigare la distanță, precum și sisteme de filtrare a apei.
SRL Biosfera (administrator – Ivan TOMA) va oferi senzori și camere inteligente pentru optimizarea proceselor tehnologice în producția de culturi agricole: stație meteo avansată – pentru monitorizarea condițiilor meteorologice locale în timp real; senzori de umiditate a solului, senzori pentru detectarea bolilor și dăunătorilor; alți senzori relevanți pentru a monitorizarea sănătății plantelor și calității solului. De asemenea, va oferi platforma digitală FieldClimate.com, care colectează și analizează datele furnizate de senzori și alte surse.
SRL Croponix Farms (administrator – Timur MURADOV) va propune soluții inteligente pentru construcția serei hidroponice din cadrul Agrotech Arena: senzori și tehnologia IoT pentru monitorizarea nivelului de umiditate, temperaturii, iluminării; sisteme inteligente de iluminat LED inteligente, care vor regla intensitatea și spectrul luminii la diferite etape de creștere a plantelor; sisteme de irigare și fertilizare automată, care vor furniza cantitatea corectă de apă și nutrienți pentru fiecare plantă; platforme de gestionare și analiză a datelor privind starea plantelor și consumul de resurse; roboți pentru automatizarea muncii manuale în seră.
SRL Dron Assistance (fondator – Vitalie SACARĂ) va oferi drone agricole DJI, TTA furnizate de companii din China; tehnologie pentru introducerea entomofagelor folosind drone; dronă pentru analiza multispectrală și un software special.
SRL Eneers (administrator – Nicolae PRISĂCARU) va implementa în cadrul Agrotech Arena sistemul SCADA – o soluție complexă care integrează tehnologii informatice și de comunicații pentru monitorizarea, controlul și gestionarea în timp real a diverselor procese și echipamente. Acest sistem va fi folosit pentru administrarea eficientă și automatizată a apei.
SRL EUROALUN (administrator – Alexandr PERJAN) va oferi Sistemul ERP iFarma care integrează datele primite prin satelit, de la stații meteorologice și senzori, în timp real, generând analize și recomandări privind starea culturilor de pe teren.
SRL Feudal, Soft (administrator – Sergiu DODON) va oferi acces la Sistemul ERP care furnizează informații privind banca de teren și analiza terenurilor Agrotech Arena.
SRL Millstream Trade (administrator – Ana PANCRAT) va propune soluții inovatoare pentru automatizarea și optimizarea sectorului zootehnic: ERP Uniform Agro – un sistem integrat de planificare a resurselor de afaceri adaptate nevoilor zootehnice; senzori pentru bovine; routere și rețele pentru a asigura comunicații stabile între diferite echipamente și sisteme digitale din cadrul fermei; tehnologii informaționale și analiză a datelor pentru procesarea și interpretarea informațiilor colectate de la animale; inteligență artificială și automatizare pentru monitorizarea sănătății, gestionarea resurselor etc.
SRL Organic Solutions (administrator – Ivan GUCI) va oferi acces la Sistemul ERP SpellBox Life care integrează datele primite prin satelit, de la stații meteorologice și senzori, în timp real, generând analize și recomandări privind situația pe teren.
SRL Victiana (administrator – Vladislav PAPANAGĂ) va furniza echipamente tehnologice digitale în domeniul securității video a echipamentelor și terenurilor agricole și consultanță privind utilizarea acestora sub formă de instruiri teoretice și practice.
SRL Studioul Sistemelor Agricole (administrator – Nicolae COTLĂU) va pune la dispoziție Platforma de digitalizare pentru companiile agricole SAS by Cropwise – o soluție inovatoare pentru colectarea și analiza datelor agricole, monitorizarea culturilor, planificarea lucrărilor de câmp, gestionarea resurselor, precum și îmbunătățirea eficienței operaționale.
Agrotech Arena va fi nucleul acestui efort, servind ca laborator de digitalizare a agriculturii, unde studenții, profesorii, agricultorii și furnizorii de tehnologii digitale se vor întâlni și vor colabora pentru studierea și aplicarea tehnologiilor și creșterea sustenabilității în agricultură. Aici vor fi testate o gamă largă de tehnologii digitale și inovatoare, inclusiv senzori agricoli, roboți agricoli, sisteme de irigație inteligentă etc. De asemenea, Agrotech Arena dispune de o seră de 1032 m.p., unde vor fi implementate 7 tehnologii moderne de cultivare a legumelor.
Astfel, Universitatea Tehnică a Moldovei și noii săi parteneri își demonstrează angajamentul față de dezvoltarea durabilă a agriculturii și față de creșterea nivelului de educație și inovare în domeniul agricol. Acest parteneriat extins va aduce beneficii semnificative atât pentru studenți, cât și pentru agricultorii din Republica Moldova, contribuind la avansarea agriculturii și la introducerea tehnologiilor de vârf în sectorul agricol al țării.
Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie susține dezvoltarea economiei digitale, creative și prietenoase mediului în Moldova. Proiectul, cu un buget de 52,8 mln. USD și o durată de implementare de 5 ani (2021-2026), promovează, în echipă cu partenerii cheie, inovația și noile tehnologii în următoarele sectoare strategice pentru R. Moldova – tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media – pentru a spori competitivitatea și integrarea acestora pe piața globală.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.