În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz din acest an de reacție severă alergică la ambrozie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 63 de ani din raionul Căușeni, care a fost preluat de medici în stare gravă, cu semne de șoc anafilactic. Despre aceasta a anunțat IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
Potrivit informațiilor, asistența medicală a fost solicitată joi, 17 august, printr-un apel la 112, înregistrat la ora 17.07. Astfel, o echipă din cadrul Parcului de Asistență Medicală Urgentă Căinari, ajungând la domiciliul pacientului, a constatat că bărbatul a fost în câmp cu animalele domestice și, din neatenție, s-a atins de plantele de ambrozie. Respectiv, la scurt timp după atingere, acesta a început să prezinte acuze la cefalee, slăbiciune generală, dispnee și prurit.
Din anamneză s-a determinat că bărbatul suferea de patologii cardiovasculare și alergologice.
În timpul examenului medical, pacientul era deja în stare gravă și prezenta semne ale șocului anafilactic. Echipa de medici a acordat asistența medicală urgentă la etapa de prespital și, cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, pacientul a fost transportat de urgență la Spitalului Raional Căușeni.
În acest context, IMSP CNAMUP reamintește cetățenilor că momentan ne aflăm în sezonul de înflorire a ambroziei – o plantă periculoasă prin efectul și cantitatea de polen pe care o răspândește.
Astfel, pentru că în Republica Moldova ambrozia poate fi întâlnită în majoritatea raioanelor, reprezentanții CNAMUP au formulat o serie de recomandări:
# reduceți timpul petrecut în aerul liber în sezonul polenic;
# închideți ferestrele în timpul zilei;
# schimbați hainele când veniți de afară;
# spălați-vă frecvent pe față și pe mâini;
# utilizați aparatele de aer condiționat cu filtre;
# purtați măști, la necesitate.
Menționăm că, la contactul cu ambrozia, persoanele alergice manifestă rinoconjunctivită (strănut frecvent, ochi roșii și mâncărimi la nivelul nasului), accese de astm (tuse, respirație grea sau șuierătoare), afectarea pielii de tip urticarie (mâncărime), eczemă sau șoc anafilactic – cea mai severă reacție alergică, în cazul căreia este nevoie de ajutor medical urgent.
În situații de risc eminent, apelați la 112.