Rusia a atacat din nou la granița României. Au fost înregistrate mai multe explozii în porturile dunărene Reni și Ismail din Ucraina, transmite Digi24 citându-l pe șeful Administrației militare regionale Odesa, Oleh Kiper.
Potrivit informațiilor, mai multe silozuri de cereale și depozite au fost avariate în urma atacurilor rusești, imaginile fiind filmate de pe malul românesc, de la doar câteva sute de metri distanță.

Șeful Administrației militare Odesa, Oleh Kiper, a declarat că rușii au atacat regiunea cu drone de atac de două ori.
„Ținta principală a fost portul și infrastructura pentru cereale din sudul regiunii. În urma loviturilor inamicului asupra unuia dintre porturile de pe Dunăre, au fost avariate depozite și silozuri de cereale. Incendiile rezultate au fost lichidate cu promptitudine de către angajații serviciului de urgență de stat”, a precizat el, potrivit UNIAN.
Victime nu au fost înregistrate.



Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!