Susținătorii lui Ilan Șor protestează în UTA Găgăuzia. Echipa Evgheniei Guțul a fost respinsă din nou de către Adunarea Populară

Design fără titlu – 2023-08-11T130734.666
Foto:Nokta

Echipa Evgheniei Guțul, candidata fostului Partid Politic „ȘOR” la alegerile din UTA Găgăuzia, a fost respinsă din nou de către Adunarea Populară găgăuză. Susținătorii noii bașcane și ai fugarului Ilan Șor protestează în fața sediului Adunării Populare.

Astăzi a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Populare a Găgăuziei, cu șapte puncte pe ordinea de zi, inclusiv structura și componența Comitetului Executiv al Găgăuziei. În cadrul ședinței, structura Comitetului Executiv nu a fost aprobată de către deputați.

Potrivit Nokta, deputatul BCS, Leonid Chiosea, a declarat că locuitorii din Găgăuzia s-au adresat la el cu o „rugăminte mercantilă”. Aceștia l-au îndemnat să nu aprobe comitetul executiv pentru încă 5-6 ori, pentru ca ei să câștige mai mulți bani participând la protester.

De asemenea, liderul fracțiunii socialiste, Ivan Dimitroglo, a cerut Eugeniei Guțul să explice cum deputații blochează activitatea Comitetului Executiv, deoarece Guțul și Ilan Șor au promis că vor implementa proiecte care nu necesită fonduri bugetare.

Eugenia Guțul nu a putut răspunde clar la această întrebarea. Potrivit Nokta, Guțul a spus că are nevoie de aprobarea echipei sale pentru a lucra, dar nu a putut explica de ce.

Amintim că aceasta este a treia încercare a Evgheniei Guțul de a obține aprobarea echipei sale din partea Adunării Populare a Găgăuziei. Anterior, echipa sa a fost refuzată din cauza că șapte dintre candidații înaintați de Guțul au picat testul la limba găgăuză. Bașcanei i s-a oferit termen până la sfârșitul săptămânii, pentru a identifica alți candidați în locul celor care nu au fost admiși de Comisia Lingvistică din cadrul Adunării Populare a Găgăuziei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente