(foto) Ce înseamnă pentru fotograful Petru Cliofos procesul de alăptare și cum l-a redat în imagini

Petru Clifos (20)
Foto:Petru Clifos

Anual, în perioada 1-7 august este marcată Săptămâna Mondială a Alăptării, iar fotograful Petru Cliofos vă prezintă încă o expoziție foto virtuală realizată cu scopul promovării unui mod liber de alăptare la sân, cu denumirea „Alăptează liber, e sănătos!”. Proiectul fotografic se află la a cincea ediție. Fotograful deja de opt ani este tată și și-a pus ca scop să promoveze normalitatea alăptării în public, fără a exista stereotipuri.

Pe rețelele de socializare, Petru s-a împărtășit cu publicul său cu o istorie. „Imaginați-vă că la un eveniment am fost martor la un asemenea moment. Noiembrie, rece, pe același balcon, într-un colț erau la fumat bărbații, iar în celălalt capăt – trei mame se chinuiau să alăpteze la sân odorașii și, pe lângă toate, din incomoditate, dar și din faptul că era frig, au acoperit copii cu pături, cu așa-zise pleduri. Am îndrăznit să le spun că nu este o crimă să alăpteze la sân în sala evenimentului, la călduț, fără ca să se streseze fizic și emoțional.”

L-am întrebat cum crede de ce se întâmplă acest fenomen și am primit următorul răspuns. „Trăim într-o societate cu multe restanțe la multe aspecte ale vieții, iar trecutul nostru este principalul factor de ce am ajuns restanțieri. Multe subiecte importante au trecut sub preș. Despre asta nu vorbim, despre aceea nu ne atingem, asta trebuie să răbdăm, ce o să zică lumea… și uite așa am ajuns ca subiectele vitale și importante să capete metaforic aspect de «cancer» social, cultural, educațional atât la nivel de familie, cât și la nivel de țară.”

La fel, fotograful mi-a zis că a încercat din start să fie cât mai aproape de necesitățile soției și copiilor săi în acele momente. „Chiar la prima alăptare în public ne-am confruntat cu provocări și disconfort și ne-am zis că așa nu merge – sănătatea, necesitățile mamei și copilului sunt prioritare!”

De asemenea, mi-a spus că proiectul său fotografic este necesar pentru societatea noastră, deoarece alăptarea la sân este un proces firesc, natural și unul dintre procesele importante care în perioada maternității stau la baza sănătății psiho-emoționale și fizice atât a copilului, cât și a mamei.

Glisați cu degetul din dreapta spre stânga ecranului pentru a vedea toate imaginile fotografului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente