În anul 1951, André Bazin, Jacques Doniol-Valcroze și Joseph-Marie Lo Duca au fondat Cahiers du Cinéma – o revistă franceză de film în care cinefilii și criticii scriau despre cele văzute, auzite și simțite pe ecran analizând inovațiile de pe platourile de filmare, publicând interviuri cu realizatorii și având frumoasa tradiție de a lansa la finalul fiecărui an un top al celor mai bune 10 filme ale anului. Apropo, România s-a regăsit de două ori pe această listă cu filmele: „Balanța” (1992) de Lucian Pintilie și „Malmkrog” (2020) de Cristi Puiu.
Cahiers du Cinéma a avut un mare impact asupra culturii cinematografice promovând teoria camerei-stilou care face o paralelă a filmului cu literatura, transformându-l într-un instrument de exprimare, într-un pupitru de lansare a ideilor, într-o formă a artei plină de subtilități și mesaje, iar regizorii au început a fi catalogați drept autori, filmele reprezentând personalitățile lor artistice.
Cu timpul, semnatarii articolelor din această revistă franceză s-au împărțit în două tabere: criticii de film și cineaștii cu idei proaspete, care au decis să revoluționeze lumea cinematografică și să pună în practică tot ce au analizat, privit și criticat până atunci. Astfel, cineaștii cinefili au dat naștere pe la sfârșitul anilor ’50 Noului Val Francez – mișcare cinematografică a cărei mamă e Agnès Varda, iar în calitate de tați îi are pe Jean-Luc Godard, François Truffaut, Claude Chabrol și Éric Rohmer.
Mișcarea e caracterizată prin atitudinea rebelă a realizatorilor, prin detașarea de la modul clasic de a face filme, prin utilizarea creativă a montajului, prin experimentarea cu echipamentul tehnic, prin utilizarea locațiilor reale și a luminii naturale, a camerei de mână, prin bugetul minim, prin adresarea directă către cameră, prin improvizarea ad-hoc.
Spre exemplu, Jean-Luc Godard nu avea un scenariu final când începea filmările unei noi producții. Ziua se filma, noaptea se scriau dialogurile pentru următoarea zi. Godard este regizorul care a creat secvența cu cea mai lungă mișcare de travelling în filmul The weekend, unde camera urmărește timp de opt minute un ambuteiaj, descoperind pe parcurs personaje, acțiuni, scene, frustrări ale șoferilor. Vezi mai jos secvența.
Filmul considerat cel mai caracteristic Noului Val Francez este Breathless („Cu sufletul la gură”), regizat de Jean-Luc Godard în 1960. Protagonistul este un hoț care încearcă să își convingă iubita, studentă americană la Jurnalism, să fugă împreună în Italia. Deoarece filmul ieșise prea lung, regizorul a recurs la decuparea unei scene în mai multe bucăți, inventând astfel efectul jump cut (săritură în timp), unde realitatea e distorsionată, iar continuitatea e întreruptă.
În 1959, François Truffaut a realizat unul dintre cele mai importante filme din cariera sa, numit The 400 blows („Cele 400 de lovituri”), care spune povestea unui tânăr delincvent aflat în căutarea unui loc sub soare.
În 1962, regizoarea Agnès Varda a scos pe marele ecran pelicula Cléo from 5 to 7 („Cléo de la 5 la 7”). Spectatorul urmărește stările și acțiunile protagonistei, care descriu două ore din viața ei, cât așteaptă confirmarea diagnozei de cancer.
Agnès Varda este o regizoare pe care o admir în mod special. Recomand mai multe dintre filmele ei: Happiness („Fericirea”) din 1965, dar mai ales pelicula autobiografică The beaches of Agnes („Plajele lui Agnes”) din 2008 sau filmul participativ Faces, places („Fețe, locuri”) din 2017. E greu să nu te îndrăgostești de Agnès Varda.
Alte titluri de filme antologice din Noul Val Francez sunt: Hiroshima, mon amour („Hiroshima, dragostea mea”), regizat de Alain Resnais în 1959, și Pierrot the Fool („Pierrot nebunul”), în regia lui Jean-Luc Godard, din 1965 etc.
Noul Val Francez e considerat actul de naștere a cinematografiei moderne. El este expresia curajului de a scoate pe marele ecran teme precum religia, sexualitatea, libertatea, diferențele sociale, iar toate acestea într-un mod proaspăt, autentic, personal, utilizând mijloace inovative în compoziția cadrului, a coloanei sonore, a narațiunii etc. Chiar dacă mișcarea și-a pierdut din popularitate pe la sfârșitul anilor ’60, influențele sale pot fi observate și în peliculele realizate în zilele noastre. Îți recomand să descoperi Noul Val Francez, un exemplu că abolirea regulilor clasice propulsează uneori idei geniale.
Vizionare plăcută și nu uita: consumul excesiv de filme nu dăunează sănătății!
