(video) Cum a decurs Ziua Imnului Național al României în Republica Moldova la Muzeul Național de Istorie 

ziua imn
Foto:Asociația YUFest

Pentru prima dată în capitala Republicii Moldova a fost celebrată cu fast Ziua națională a Imnului României. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Muzeului Național de Istorie al Republicii Moldova, iar publicul larg a avut parte de un concert la care au răsunat cele șase imnuri pe care le-a avut România de la întemeiere ca stat independent și până astăzi. 

Pentru prima dată în capitala Republicii Moldova a fost celebrată cu fast Ziua națională a Imnului României. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Muzeului Național de Istorie al Republicii Moldova, iar publicul larg a avut parte de un concert la care au răsunat cele șase imnuri pe care le-a avut România de la întemeiere ca stat independent și până astăzi. 

În premieră, la Chișinău a fost celebrată Ziua națională a Imnului României la inițiativa Asociației YUFest. Imnurile și piesele muzicale au fost intonate de Corul Marii Uniri, conduși de Andrei Fermeșanu, solist al Operei Naționale Române din Iași. 

La concert au fost prezenți primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, reprezentanții ambasadei României, al Institutului Cultural Român, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe al Republicii Moldova, Igor Șarov, rectorul Universității de Stat și intelectuali de pe ambele maluri ale Prutului. 

Publicul larg a avut prilejul de o frumoasă incursiune în istoria imnurilor naționale ale României datorită explicațiilor date de domnul profesor Adrian Cioroianu înaintea intonării fiecărui imn în parte. Astfel, fiecare imn a reprezentat realitățile social-politice din România începând cu 1884 până în prezent. E de menționat că două dintre ele au avut tangență și cu Basarabia. Primul imn oficial al statului român a fost „Trăiască Regele”, imn ce a fost și al Basarabiei între 1918-1940 și 1941-1944. În anii ‘90, Republica Moldova și România au avut același imn național „Deșteaptă-te române”. Astfel, România a avut următoarele imnuri „Trăiască Regele”(1884-1948), „Zdrobite cătușe” (1948-1953), „Te slăvim, Românie!” (1953-1975), „E scris pe tricolor Unire” (1975-1977), „Trei culori” (1977-1989), „Deșteaptă-te, române!” (1989-prezent).

Autor: Oleg Chiseliov

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente