Moscova, atacată din nou cu drone. Cele mai importante evenimente din a 522-a zi de război

Explosions hit Moscow City skyscrapers
Foto:Mihail Tereshchenko/TASS

Astăzi este a 522-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Guvernatorul regiunii Belgorod din Rusia a anunțat despre bombardamente în cinci raioane din regiune.

Cinci raioane din regiunea Belgorod ar fi fost bombardate de către Forțele Armate ale Ucrainei în ultimele 24 de ore, a declarat guvernatorul regional Veaceslav Gladkov. Nu s-au înregistrat victime sau pagube, a adăugat el.

🟣 În urma exploziei din Taganrog, Rusia, 22 de persoane au fost rănite și peste 20 au cerut ajutor material. Potrivit ministrul adjunct al politicii regionale și comunicațiilor din regiunea Rostov, printre răniți se află și un copil, iar nouă persoane au fost spitalizate, scrie presa afiliată Kremlinului.

Vineri, 28 iulie, o rachetă a explodat în orașul Taganrog din Rusia, care se află lângă granița cu Ucraina.

🟣 Trei persoane au fost rănite în urma unui bombardament în regiunea Klimovsk din Briansk.

Guvernatorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, a raportat trei bombardamente în regiune astăzi. Potrivit acestuia, pe 30 iulie, în jurul prânzului, Forțele Armate ale Ucrainei au bombardat teritoriul din regiunea Klimovsk.

🟣 Două persoane au murit și 20 sunt rănite în urma unui atac cu rachete asupra orașului Sumî. Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

🟣 Ministerul rus al apărării anunță că a respins un atac cu 25 de drone în Crimeea.

Nouă dintre cele 25 de drone „nu au reușit să își atingă ținta și s-au prăbușit în Marea Neagră”, a adăugat ministerul rus al apărării specificând că nu s-au înregistrat victime sau pagube.

🟣 Moscova, atacată din nou de drone; două au lovit turnurile „Moscow city”.

În noaptea de 29-30 iulie, Moscova a fost din nou atacată de drone, a declarat primarul orașului. „A avut loc un atac cu drone ucrainene în această seară. Fațadele a două turnuri de birouri din City au fost ușor avariate. Nu există victime sau răniți”, a scris el.

Ministerul rus al Apărării a informat că o dronă a fost distrusă în aer de apărarea antiaeriană, în timp ce alte două au fost „suprimate de războiul electronic și, după ce au pierdut controlul, s-au prăbușit pe teritoriul unui complex de clădiri nerezidențiale din orașul Moscova”.

Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină, iar cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente