Dan Perciun urmează să fie înlocuit în Parlament cu o altă persoană. Cine este Mariana Lucrețeanu și ce avere declară

mariana perciun
Foto:Mariana Lucreteanu/Dan Perciun

Mariana Lucrețeanu ar urma să-l înlocuiască pe Dan Perciun în Parlament, după ce ultimul a fost numit în funcția de ministru al educației și cercetării. Conform procedurii, Perciun urmează să-și depună mandatul de deputat, iar CEC va iniția procesul de validare a noului mandat care urmează în lista supleanților PAS.

Locul Marianei Lucrețeanu figurează cu numărul 77 în lista electorală a PAS de la alegerile din 2021. Ea a fost plecată 20 de ani peste hotare, dar este originară din orașul Vadul lui Vodă. Lucrețeanu este manageră cu experiență în dezvoltarea afacerilor internaționale, specialistă în marketing, vânzări și relații cu clienții.

„Doresc să contribui la schimbare, venind cu viziunea unei rutine bine gândite, acumulată în urma unui trai într-o țară înalt dezvoltată. Renumita calitate germană este rezultatul unei conduite învățate. La fel voi contribui cu experiență în dezvoltarea proiectelor, extinderea și promovarea afacerilor la nivel internațional, fiind sigură că produsele din Moldova își pot găsi rapid drumul către piețele europene”, a menționat candidata PAS la funcția de deputată Mariana Lucrețeanu înainte de alegerile parlamentare din 2021.

Conform declarației sale de avere depuse la Comisia Electorală Centrală pentru alegerile parlamentare din 2021, Mariana Lucrețeanu a indicat că, timp de doi ani, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, a avut un venit total de 42 700 de euro (aproximativ 870 000 de lei).


Amintim că pe 14 iulie Dorin Recean a anunțat că ministrul educației, Anatolie Topală, ministra afacerilor interne, Ana Revenco și ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, și-au depus mandatul.

Iar pe 17 iulie, Adrian Efros, Andrei Spînu și Dan Perciun au fost învestiți în funcție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente