În perioada 3-7 iulie s-a desfășurat cea de-a doua ediție a taberei de educație financiară și antreprenorială „Money 101 – Startup Summer Camp”

yepf
Foto:Facebook/ Yep Moldova

În perioada 3-7 iulie, în incinta centrului multifuncțional Artcor, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a taberei de vară de educație financiară și antreprenorială pentru adolescenți Money 101 – Startup Summer Camp, în cadrul căreia au participat circa 100 de tineri cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani din Republica Moldova și Ucraina.

Timp de cinci zile, participanții au fost ghidați de experți în finanțe, negocieri, public speaking și antreprenoriat și, nu în ultimul rând, au fost încurajați să lucreze în grupuri la dezvoltarea unei idei de afaceri.

„Am discutat cu tinerii despre educația financiară prin prisma antreprenoriatului, despre cum să-ți stabilești obiective SMART, ce înseamnă un buget și cum să lucrezi eficient în echipă”, afirmă Viorica Cerbușca, organizatoare a taberei de vară, fondatoarea Yep!Moldova.

Sursă: Facebook/ Yep Moldova

În primele zile, adolescenții au vorbit despre scopurile lor și despre bugetul necesar pentru a le atinge, iar după ce și-au calculat veniturile lunare reale, care s-au adeverit a fi insuficiente pentru îndeplinirea tuturor dorințelor, au încercat să găsească metode eficiente de a câștiga banii necesari.

Sursă: Facebook/ Yep Moldova

Astfel, în perioada următoare, participanții, grupați în echipe, au încercat să-și aplice ideile în practică, iar în ultima zi a taberei aceștia și-au prezentat soluțiile și au povestit despre experiența lor de a face bani. Apropo, ideile au fost destul de simple, dar în același timp realizabile: vânzare de limonadă în parc, cântat în stradă, pictare a genților, servicii de babysitting etc.

„Obiectivul nostru a fost să le demonstrăm că nu este atât de greu să faci bani și să-ți atingi obiectivele financiare, dacă într-adevăr îți dorești acest lucru”, spune Viorica Cerbușca.

Sursă: Facebook/ Yep Moldova

Încă un moment important din perioada desfășurării taberei l-a constituit faptul că tinerii din Moldova au avut ocazia să se împrietenească cu cei din Ucraina, 15 la număr, care s-au integrat destul de rapid.

„Mi-a plăcut totul, mai ales ultima prezentare, cea privind vorbitul în public. Am învățat lucruri noi și mi-am făcut prieteni”, spune una dintre participantele din Ucraina.

Organizatorii preconizează să desfășoare Money 101 – Startup Summer Camp în fiecare vară, pentru a ajunge la cât mai mulți adolescenți dornici de a învăța lucruri noi și interesante despre finanțe și antreprenoriat, dar și de a-și deschide propria afacere. Așa că dacă nu ai reușit să participi la tabără anul acesta, nu te întrista, vei avea ocazia să te înregistrezi anul viitor!


Acest proiect este implementat de A.O. Generația Nika și Yep!Moldova, cu susținerea UN Women, și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente