Marius Gaibu este unicul absolvent din raionul Ungheni care a obținut în acest an patru note de 10 la examenele de bacalaureat. Tânărul și-a făcut studiile în cadrul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din orașul
Ungheni și se caracterizează drept un elev ambițios și perseverent, care nu renunță ușor în fața unor provocări. Vă invităm să aflați cum a reușit să atingă această performanță.
„Cele mai plăcute probe la care am participat”
Fiind la profil real bilingv francofon, tânărul a susținut examenele de bacalaureat la disciplinele obligatorii matematica, limba și literatura română, limba franceză, iar pentru disciplina la solicitare a ales informatica. La limba franceză absolventul a fost asigurat cu nota 10 din oficiu, deoarece a obținut certificatul de cunoaștere a limbii DALF C1 în toamna anului trecut.
Pentru Marius cel mai dificil examen a fost cel la limba și literatura română, care îi preocupa în continuu gândurile în timpul pregătirii pentru examene. Spre deosebire de celelalte discipline, limba și literatura română este pentru Marius o materie foarte echivocă. La rândul lor, examenele la matematică și informatică i s-au părut cele mai lejere. „Examenele la matematică și informatică au fost precum cireașa de pe tort, cele mai plăcute probe la care am participat. Stresul deja mă părăsise la aceste examene, eram gata pentru orice și niciun item nu a fost în stare să mă surprindă.”
„Nu-mi venea să cred”
„Când mi-am văzut rezultatele, nu-mi venea să cred”, afirmă Marius. Absolventul a fost cuprins de o stare de incertitudine în momentul în care și-a aflat notele, de aceea a verificat de mai multe ori ca să se convingă că sunt într-adevăr lucrările sale. La scurt timp, a fost copleșit de sentimente profunde de fericire, deoarece 10 pe linie la examenele de bacalaureat reprezintă o adevărată realizare personală, o întruchipare a efortului și a muncii depuse pe parcursul ultimilor ani, care l-au convins încă o dată că imposibilul poate deveni posibil. „Cu toate că în urma fiecărui examen de bacalaureat știam că m-am descurcat destul de bine, nu m-am așteptat să iau nota 10 la toate probele, în special la limba și literatura română. Spre deosebire de materiile reale, matematica și informatica, la care intuiam din start care îmi vor fi rezultatele, la limba română nu știam la ce să mă aștept, fiind o materie subiectivă”, a adăugat tânărul.
„Cheia succesului este diferită pentru fiecare persoană”
Am fost curioși să aflăm cum a obținut Marius Gaibu patru note de 10 la examenele de bacalaureat. Așadar, tânărul susține că reușita sa școlară este rezultatul mai factori precum perseverența, determinarea și voința de a depune efort suplimentar. „Întâlnind provocări și obstacole, este important să avem o mentalitate pozitivă și să fim dispuși să învățăm din greșeli și să ne adaptăm strategiile în funcție de obiectivele și aspirațiile noastre. O persoană de succes este dedicată învățării și dezvoltării continue și este mereu motivată. Cheia succesului este diferită pentru fiecare persoană, cu toate acestea, abordarea disciplinată, concentrarea asupra detaliilor, gestionarea eficientă a timpului și sprijinul din partea celor din jur sunt aspecte generale care pot contribui la obținerea succesului în absolut orice aspect al vieților noastre”, afirmă absolventul.
În cazul lui Marius, pregătirile pentru examenele de bacalaureat au început din clasa a X-a, iar fiecare lecție studiată a reprezentat o parte din materialul necesar pe care cu câteva luni înainte de examene a început să-l revizuiască. Pentru el caietele de teste au constituit un suport important oferindu-i repere teoretice și exemple de itemi rezolvați, pe care le-a folosit ca modele. Având deja o bază teoretică la disciplinele la care a susținut bacalaureatul, tot ce mai avea nevoie era partea practică, aplicarea cunoștințelor și îmbunătățirea lor pentru cel mai bun rezultat posibil. Marius s-a pregătit sistematic, câte puțin în fiecare zi pe parcursul a două luni înainte de examen.
„Nu pot să nu menționez aportul considerabil al părinților mei la rezultatul pe care l-am obținut. Dânșii m-au susținut necondiționat și mi-au oferit sprijinul de care aveam nevoie în momentele dificile. De asemenea, aș dori să menționez impactul profund pe care profesorii l-au avut asupra parcursului meu academic. Ei au fost o sursă de inspirație și îndrumare neprețuită, m-au ajutat să îmi descopăr adevăratul potențial, insuflându-mi setea de învățare și oferindu-mi lecții de viață dincolo de granițele manualelor școlare. Le sunt recunoscător atât părinților, cât și profesorilor pentru încrederea pe care au avut-o în mine și pentru impactul pe care l-au lăsat asupra caracterului meu”, a adăugat Marius.
Sfaturi/recomandări pentru viitorii absolvenți
Tinerii care râvnesc la un rezultat bun la examenele de bacalaureat sunt încurajați de Marius să:
# ia ce este mai bun de la profesorii lor;
# își organizeze timpul eficient;
# se pregătească sistematic în cadrul lecțiilor;
# fie optimiști și încrezători în forțele proprii;
# se mobilizeze și să nu lase emoțiile și frica să îi stăpânească;
# se relaxeze și să se odihnească suficient.
„Aș vrea să învăț și să descopăr secretele acestei industrii”
Marius planifică să-și continue studiile în domeniul IT la o universitate de top din România, ținta sa fiind Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care l-a cucerit prin programul de studiu divers și prin oportunitățile pe care le oferă, ce i-ar permite să își dezvolte pasiunea pentru calculatoare și tehnologia informației într-unul dintre cele mai mari centre IT&C din Europa. Nu este decis încă ce profesie vrea să obțină, acest domeniu având un amalgam de posibilități care îi par la fel de promițătoare și intrigante, începând de la programator, securitate cibernetică și ajungând până la administrator de baze de date/networking și inginer de soft. „După primul an de facultate, voi aplica la diferite proiecte, precum Erasmus+, pentru a îmi lărgi orizonturile în domeniul care mă pasionează. Mulți mă întreabă dacă după universitate mă voi întoarce acasă să profesez. Aceasta este cu siguranță o opțiune în cazul în care găsesc o oportunitate, însă mai întâi aș vrea să învăț și să descopăr secretele acestei industrii la ea acasă”, a punctat absolventul.