Noua ședință va avea loc în data de 8 iulie, începând cu ora 14.00 la Librăria din Centru din municipiul Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 126. Cartea pe care o vom dezbate este „Kaulas”, scrisă de Gelu Diaconu, un roman despre un adolescent gay din România ceaușistă.
„Ce face un adolescent, cu o imaginație efervescentă, care descoperă că nu e ca prietenii săi, fiind mai puțin atras de fete și foarte interesat de băieți? Îi scrie poetului american Frank O’Hara (mort de vreo 15 ani), e în continuu conflict cu taică-su, învață să cânte la chitară, e preocupat de soarta câinilor care rămân fără stăpâni, visează să se facă pădurar, dar se pregătește pentru admiterea la Litere, încasează un pumn care-i sparge nasul, scrie, la examenul de bacalaureat, că Octavian Goga ar trebui scos din programa școlară, își caută, angoasat și derutat, identitatea. Gelu Diaconu reușește să lege din scurt și tensionat aceste „noduri” de multe altele, să scrie un roman cinematografic, fără cadre monotone și replici mute, despre cea mai complicată perioadă a tinereții și să-I arunce pe Kaulas în cursa personajelor memorabile ale literaturii române contemporane” – Robert Șerban.
Pentru a vă trezi și mai mult curiozitatea, inserăm mai jos un fragment din roman.
Ziua în care am crezut că o să mor a fost cea în care prietenii mei au aflat că sunt homo. Lumea pe care o știam s-a prăbușit atunci.
Dar uite că n-am murit. Probabil că o să mă curăț totuși în timpul armatei, dar asta e altă poveste. Ce vreau să vă spun înainte de toate este că tot ce voi povesti aici s-a întâmplat cu adevărat. Dacă nu mă credeți, mergeți pe Aleea Compozitorilor, la blocul dinspre Restaurantul Drumețului, urcați la etajul zece și întrebați de profesorul Coriolan Trașcă. El este unul dintre cei care pot confirma. Ați putea să vorbiți și cu Johnny, băiatul lui, dar nu cred că e o idee bună, așa cum n-ar fi bine nici să încercați să-i trageți de limbă pe bătrânii mei. Sunt și așa destul de amărâți.
Dar, până să ajungeți acolo, am să încerc să vă conving eu însumi.
Aveam 17 ani când ne-am mutat pe Aleea Compozitorilor în toamna lui 1979, adică acum aproape doi ani. Primul tip pe care l-am cunoscut a fost băiatul profului Trașcă, Ionuț. Eram aproape de aceeași vârstă, însă m-a luat tare la început, fiindcă se credea un fel de veteran în cartier. Avea chitară, zdrăngănea la ea vreo trei piese de Mircea Vintilă și credea că e deja cineva. Jur că trăia cu impresia că le dă pe spate pe toate tipele de pe o rază de cel puțin doi kilometri în oricare parte a cartierului ai fi privit.
– Cum te cheamă, fraiere? m-a întrebat cu aerul că era normal să mă facă fraier din prima, ca să-și arate superioritatea.
– Ascultă, tu nu știi să vorbești…
– Hai, fraiere, lasă-mă cu astea, zi cum te cheamă!
– Tocmai încercam să-ți spun că ar fi bine…
– Băi, îmi zici sau nu cum te cheamă, ce naiba e cu tine?
Era limpede că nu prea aveam cum să-l conving să se poarte ceva mai cuviincios. Am înțeles în cele din urmă că pe cei pe care-i făcea fraieri îi considera prietenii lui.
– Horia Kaulas. Cu kapa.
– Cum?
— Kaulas.
— Ce nume mai e și ăsta?
I-am explicat în linii mari că unul dintre strămoșii bătrânului meu a fost un armator grec bogat, care s-a însurat cu o româncă, a rămas în Țara Românească și așa mai departe.
Cartea poate fi procurată la Cartier.
De asemenea, pentru a nu pierde nicio noutate referitoare la următoarele ședințe, te invităm să te înscrii în acest grup de Facebook.
În data de 17 iunie la Librăria din Centru s-a desfășurat a patra ședință a Clubului de carte #diez și al Librăriilor Cartier. Cartea despre care am discutat a fost romanul „Legată cu funia de pământ”, scris de Lorina Bălteanu.
Vă lăsăm mai jos câteva fotografii de la eveniment.
